Săptămâna aceasta, constănțenii care locuiesc în zona Centru pot depune deșeurile voluminoase de care nu mai au nevoie în containerul amplasat pe strada Productelor, bloc F1B (platforma 467), anunță Primăria Constanța.
În bena de culoare verde pot fi depozitate deșeuri precum mobilier vechi deteriorat, canapele, rafturi, dulapuri, saltele, uși, obiecte de uz sanitar, mochete, calorifere, etc.
Este interzisă aruncarea în containerele pentru deșeuri voluminoase a deșeurilor menajere, deșeurilor rezultate din construcții sau demolări, deșeuri de echipamente electrice și electronice sau a deșeurilor reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal, sticlă).
Graficul de colectare a deșeurilor voluminoase poate fi consultat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, la secțiunea „Mediu”.
În afara acestor bene amplasate temporar în toate cartierele orașului, deșeurile voluminoase pot fi depuse la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr.290 A, telefon: 0723 372 163.
Discussion about this post