O delegație din care fac parte reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și ai Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, precum și ai celor două patronate din portul Constanța, este în aceste zile la Liverpool, într-o vizită de lucru pentru a explora oportunitățile de colaborare în domeniul portuar.
Delegația este condusă de secretarul de stat din MTI, Bogdan Mîndrescu, iar CN APM este reprezentată prin președintele Consiliului de Administrație, Adrian Daniel Găvruța.
Au avut loc întrevederi cu reprezentanții Peel Ports Liverpool – administratorul portului Liverpool, cu autoritățile locale și cu reprezentanți ai mediului privat – companii, operatori portuari și logistici, cu scopul dezvoltării relațiilor bilaterale între cele două comunități portuare.
Se vor stabili măsuri concrete pentru diversificarea acțiunilor de schimb de experiență și bune practici, precum și palierele de interes, pe specificul piețelor pe care le deservesc cele două porturi.
Vizita de lucru este organizată la propunerea și cu sprijinul Consulatului General al României la Manchester.
Discussion about this post