A fost ultima noapte de „Beach, Please!”, festivalul tinerilor și adolescenților de la Costinești. După cinci zile de distracție în Costinești, petrecerea a ajuns la final. Rapperul american Travis Scott, a fost cap de afiș: s-a lăsat așteptat mai bine de 3 ore, însă a făcut spectacol în fața tinerilor, unii veniți special pentru el. Peste 120.000 de oameni au ajuns la festival doar pentru ultima seară.
Tinerii veniți la festival au rămas fără cuvinte. L-au ascultat pe artist, au scos telefoanele, i-au făcut mii de poze și apoi au cântat cu el.
„A fost totul foarte frumos, mi-a plăcut”, a spus o participantă.
„Este superb, este amazing și este distractiv, adică te simți bine”, a declarat o altă tânără.
Cu o energie de invidiat, peste 100.000 de tineri au uitat de oboseală și au făcut din nou, o noapte magică pe litoral, la „Beach, Please!”. Pentru mulți dintre ei, acest festival a fost cea mai bună petrecere la care s-au distrat.
„Zilele acestea a fost foarte ok…și-n ciuda faptului că anumiți artiști nu prea au venit și-așa, dar atmosfera a fost chiar ok”, a mărturisit un tânăr.
„Festivalul asta a fost foarte mișto. Mă bucur enorm că sunt aici și abia aștept să vin și la anul, că să fiu sinceră”, a afirmat o participantă.
A fost cea mai importantă noapte la „Beach, Please! 2024”, cel mai mare festival urban din sud-estul Europei și cel mai așteptat eveniment al verii în rândul tinerilor.
„Este cu siguranță seara pentru care am avut cele mai multe emoții, am avut cele mai multe pregătiri, am suplimentat numărul de agenți de pază. Le mulțumim tuturor participanților, suntem foarte recunoscători”, a declarat Selly, organizator.
Peste 120.000 de oameni au ajuns la festival doar pentru ultima seară.
Discussion about this post