Cu gogoși unsuroase în mână, din care explodează dulceață ieftină din coloranți roșii, cu muștar picurat din shaorme de gheretă, cu pași executați în ritm de marș grăbit, pe manelele amestecate cu trap, cu gândul la poftele lor și la cum trebuie să se bucure de fiecere secundă din concediul exagerat de scump, pentru România… Așa trec turiștii pe aleea principală din Costinești, pe lângă omuleții invizibii.
Nu sunt frumoși, pentru că al lor chip vorbește, tăcând, despre o poveste pe care nimeni nu vrea s-o audă. Hainele lor sunt niște zdrențe, iar starea lor de alertă ne amintește de instinctele profunde. Sunt precum niște pisici de cartier care mereu fug, atunci când un om se apropie prea mult și nu o fac pentru că nu sunt sociale, ci pentru că fiind sociale și-au lăsat scutul jos și au fost lovite în cel mai antisocial mod posibil.
Aceștia omuleți mici sunt copiii scoși la cerșit, de grupurile infracționale formate din monștri umani, protejați de poleiala unor instituții de stat care fie nu vor fie sunt stimulate să nu vrea să facă nimic.
Este acel subiect despre care nu îmi mai doream să mai scriu. An de an, petiții, sesizări, mediatizări, doar ca să aflu că legea „nu permite” sancțiuni adevărate pentru cerșetorie.
În continuare, pe litoral, și mai mult ca oriunde, în Costinești, copiii sunt scoși să stea cu mâna întinsă. Asta demonstrează că avem interes zero pentru prinderea acestor grupări care transformă minorii în sclavi.
Micuții chinuiți în lumea asta mare și rea, au devenit și ei niște supraviețuitori. Cum încerci să le faci o poză, cum văd o mașină de poliție, fug și nu-i mai găsești.
Sigur, noi, oamenii de rând, trebuie să anunțăm în continuare poliția, atunci când îi vedem la cerșit. Poate așa din atâția, schimbăm măcar un destin, scoatem măcar un copil din lumea acceptată a cerșetoriei. Avem centre unde să-i ținem, până sunt puși pe picioarele lor, însă nu și o lege suficient de puternică, de exactă, care să potențeze intervenția autorităților și pedepsirea într-un mod exemplar a patronilor de sclavi.
Avem zeci de mii de copii exploatați la nivel de țară, în grupări de crimă organizată, dar nu facem nimic pentru ei. Ce înseamnă asta? Nu ne pasă și în realitate, nu-i vedem ca pe niște oameni, ca pe niște ființe vii. Nu este o prioritate pentru noi salvarea lor.
Ați văzut, Statul Român, în doi timpi și două mișcări a dat drumul la o mega vânătoare de urși, iar asta evident pentru că se fac bani din trofeele lor. La fel de evident, vânătoarea nu rezolvă problema. Soluția este sterilizarea chimică, ce se face tot prin împușcare, explică biologii. Dar cine să-i asculte, dacă toată lumea se gândește la banii din trofee?
Atunci, revenind, dacă masacrul urșilor a fost decis în doi timpi, dar problema cu pandemia de cerșetorie infantilă o avem de 20 de ani și nu facemn nimic, ce să înțelegem? Sunt bani de făcut, pentru toată lumea din acești copii. Corect? Alfel, o rezolvam.
Pui copiii la cerșit și te găsim, 50 de ani de pușcărie! Sunt convins că nu s-ar mai încumeta mulți. Cât durează să faci un proiect de lege în Parlament pentru asta? Se putea face în 20 de ani? De ce nu s-a făcut, atunci? Revenim la singurele ipoteze logice, oneste: fie efectiv nu ne pasă de acești copii, ori niște grei vor să facă bani din ei. Altă variantă nu există!
