Eforie, agonie pentru un copil și bucurie pentru altul. În imaginea de deschidere a articolului împărțim lumea în două: cea a prințului din vacanță și cea a cerșetorului cu restanță la fericire. Ambii au fost pozați la o distanță de doar câțiva metri unul față de altul, însă diferența dintre ei nu se măsoară în metri, ci în familii.
Antiteza dintre răsfăț și chin o facem prin aceste poze:
Unul stă la masa unei terase din Eforie Nord, înconjurat de familie, aproape de mama și tatăl său. Deși este și sub umbrelă, părinții i-au pus pe cap o pălărie albă, ca să-l protejeze de Soare. Are în față o limonadă mare și în mână un cornet cu înghețată, pe care îl mănâncă repede, ca să nu se topească tot și să rămână doar cu ce e de lins de pe degete.
În dreapta îl vedem pe acest copilaș amărât. Are capul gol și pielea arsă de soare, haine vechi și ținem să scoatem în evidență acești panalonași de trening, pe care probabil îi poartă și toamna și iarna și primăvara și acum, vara. Călcâiele lui sunt roase, la fel tâlpile, de la mers și de la papucii vechi care îi fac răni, iar tricoul albastru se înegrește din cauza la toate coșurile și tomberoanele prin care scormonește după acele sticle care cumva, într-un fel pe care el nu-l înțelege se transformă în bani pentru familia sa, după ce le bagă în aparatul acela mare de la magazin.
N-are mână liberă pentru o sticlă cu apă, pe care s-o bea și să-și astâmpere setea, dar ține un sac negru de gunoi în stânga și o pungă portocalie roșiatică în dreapta, în ele are plastic și sticlă, pâinea lui. Lângă el este un cărucior de bebeluși pe care mama probabil îl are de când era el mai mic sau de la un frățior care a crescut între timp. Azi, căruciorul nu mai cară un alt copil, ci munca unor copii, adică ce strâng ei de prin gunoaie.
Doi copii din două Românii diferite, întrepătrunse cumva în aceeași țară, două povești în imagini care vorbesc despre Brazilia noastră ce se împarte între săraci și cei ce o duc mai bine. Sunt două imagini într-una, o radiografie despre acest stat ce numără milioane de oameni în (sau în prag de) sărăcie.
Scoși din școală, din societate, din lume și transformați în sclavi pentru proprii părinți sau pentru clanuri, acești copii au nevoie de ajutorul nostru, prin legi făcut pentru salvarea lor și programe sociale adevărate, de reintegrare. E timpul să ne trezim și să-i trezim din coșmarul real al vieții lor, înainte să-i pierdem și pe ei și pe următorii oameni mici, pentru care nu au ochi marii dezinteresați din Parlament și Guvern.
Discussion about this post