Primăria Municipiului Medgidia îi informează pe localnici că, în perioada 5-7 august, se va desfășura cea de-a șaptea etapă a campaniei de dezinsecție în municipiul Medgidia și zonele limitrofe.
În cadrul campaniei se realizează activități de dezinsecție în vederea combaterii unor dăunători, ectoparaziți (căpușe, purici, păduchi), precum și a insectelor vectoare și de disconfort (țânțari, muște), stoparea larvelor prin stropire/pulverizare/ceață termică pe domeniul public din municipiul Medgidia (în zonele cu vegetație abundentă, parcuri și spații verzi).
Dezinsecția se efectuează prin pulverizare de soluție lichidă cu utilaje portabile și de mare capacitate pentru dispersarea substanțelor pesticide de ingestie și contact pentru combaterea insectelor adulte.
Substanțele se aplică în stare pulverizată, în strat grosier, sub formă de aerosoli.
Tratamentul se efectuează cu aparate pentru fumigații (pulsfog-ceață caldă) pentru combaterea insectelor stadium adult; cu atomizoare (ceață rece) pentru combaterea insectelor stadium adult și protecția împotriva insectelor care pot apărea în spații deschise.
Toate produsele sunt avizate de către Ministerul Sănătății și se găsesc în nomenclatorul substanțelor avizate în profilaxia sanitar-umană din România.
Produsele utilizate nu pun în pericol viața, sănătatea, securitatea muncii și nu produc un impact negativ asupra mediului, făcând parte din grupa III de toxicitate.
Deținătorii familiilor de albine sunt rugați ca, în toată această perioadă, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine din municipiu.
Discussion about this post