Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică – coduri portocaliu și galben de caniculă și disconfort termic accentuat.
Astfel, potrivit ANM, codul galben de caniculă și disconfort termic ridicat este valabil astăzi pentru mai multe regiuni ale țării. În Crișana, nordul Banatului și al Olteniei, nordul și estul Munteniei, jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea, precum și în vestul și sudul Transilvaniei, disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități și local va fi caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 și 37 de grade, iar minimele se vor situa în jurul a 20 de grade.
În județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi în general de 38…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
Sâmbătă (3 august) caniculă și disconfortul termic vor mai fi în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și pe arii restrânse în Oltenia.
Discussion about this post