Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 1,3% în primul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată ultimele date furnizate de Institutul Naţional de Statistică.
Astfel, în semestrul I din 2024 s-au eliberat 16.925 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale. Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-281 autorizaţii), Nord-Vest (-224) şi Sud-Est (-38), iar creşteri în Bucureşti-Ilfov (+141 autorizaţii), Vest (+88), Sud-Muntenia (+46), Sud-Vest Oltenia (+39) şi Nord-Est (+14).
Potrivit statisticii, în iunie 2024 s-au eliberat 2.875 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (-5,7% faţă de luna mai 2024), cu o suprafaţă utilă totală de 625.690 mp (-10,4%). Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 70,7% sunt pentru zona rurală.
În iunie 2024 se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă (-175 autorizaţii). În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-99 autorizaţii), Nord-Vest (-53), Sud-Muntenia (-41), Sud-Vest Oltenia (-40), Centru (-17) şi Vest (-15). Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (+73 autorizaţii) şi Sud-Est (+17).
În iunie 2024 s-au eliberat 510 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (-1,2% faţă de luna mai 2024), în suprafaţă utilă totală de 210.132 mp (-19,2%). Comparativ cu luna precedentă, în iunie 2024 s-a înregistrat o scădere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (-50.022 mp). În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-28.742 mp), Vest (-26795), Sud-Muntenia (-4.238) şi Sud-Vest Oltenia (-988). Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+4.010 mp), Nord-Est (+2821), Nord-Vest (+2.728) şi Bucureşti-Ilfov (+1.182).
Potrivit statisticii, în iunie 2024 se evidenţiază o scădere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-4,7%) cât şi a suprafeţei utile totale (-21,8%) comparativ cu iunie 2023.
În profil teritorial, această scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-143 autorizaţii) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-102 autorizaţii), Nord-Est (-79), Centru (-44), Vest (-20) şi Sud-Muntenia (-18). Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+65 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (+34) şi Sud-Est (+21).
Comparativ cu iunie 2023, în iunie 2024 s-a înregistrat o scădere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (-11,1%) cât şi a suprafeţei utile totale (-35,8%).
Sursa: Agerpres
Discussion about this post