După Instagram, la care accesul este blocat de şapte zile, Turcia a decis de asemenea să interzică, miercuri seară, foarte popularul joc online Roblox, destinat în principal copiilor şi adolescenţilor, relatează AFP.
Într-o declaraţie postată pe reţeaua de socializare X, ministrul justiţiei Yilmaz Tunc explică această decizie prin prezenţa unor „conţinuturi” care pot fi prejudiciabile pentru „copii” şi care „au făcut obiectul unei anchete derulate de parchetul general din Adana”, oraş din sudul Turciei.
Roblox este o platformă de jocuri video online, care permite şi crearea de astfel de jocuri.
Potrivit aplicaţiilor Apple Store şi Google Play, Roblox a cumulat peste 41 de milioane de descărcări în Turcia de la apariţia sa în ianuarie 2015, contra sumei totale de 37,5 milioane de dolari.
Acest blocaj a provocat joi numeroase reacţii ale internauţilor pe reţeaua X.
În paralel, accesul la Instagram este blocat de pe 2 august, din cauza unor acuzaţii de cenzură şi de publicare a unor conţinuturi ilicite.
Drept răspuns la acuzaţiile autorităţilor, platforma dă asigurări că a retras, la solicitarea lor, peste 2.500 de conţinuturi în prima jumătate a acestui an.
Acest blocaj al Instagram a intervenit după acuzaţii de ‘cenzură’ aduse de preşedinţia turcă, care a afirmat că platforma i-a ‘împiedicat pe oameni să publice mesaje de condoleanţe pentru martirul (Ismail) Heniyeh’, fostul lider al Hamas asasinat la Teheran.
Această ofensivă împotriva reţelelor sociale riscă să nu se oprească aici: preşedintele comisiei parlamentare pentru platformele digitale, Huseyin Yayman, a declarat că ‘naţiunea’ cere închiderea TikTok.
„Oamenii care mă văd pe stradă îmi spun: ‘Veţi merge în paradis dacă închideţi Tiktok’”, a afirmat el într-o înregistrare dată publicităţii de agenţia de presă locală DHA, vorbind despre ‘cetăţeni’ întâlniţi la Hatay, Adana, Mersin, mari oraşe din sud, dar şi la Ankara, capitala, şi chiar la Istanbul.
Primarul de opoziţie din Istanbul, Ekrem Imamoglu, consideră atitudinea autorităţilor „de neconceput”. „Cei care iau aceste decizii sunt spirite neştiutoare în ceea ce priveşte lumea nouă, economia şi tehnologia”, a reacţionat el pe X.
Sursă: Agerpres
Discussion about this post