Din păcate, doar una dintre cele două echipe românești de club care evoluează în turul 3 preliminar din Conference League a reușit un rezultat pozitiv în meciurile de aseară.
Victoria celor de la CFR Cluj pe terenul echipei Maccabi Petach Tikva, scor 1-0, a fost una normală după aspectul jocului, chiar dacă ardelenii nu au făcut cel mai bun meci al lor, dar unul cât se poate de pragmatic.
Cel mai important este că CFR a câștigat în deplasare, iar în urma acestui rezultat, echipa pregătită de Dan Petrescu are cele mai mari șanse de calificare mai departe.
Returul se decide joia viitoare, pe 15 august, de la 22:00, în Gruia. În cazul în care se califică, CFR Cluj o va întâlni în play-off-ul Conference League, ultima etapă preliminară, pe învingătoarea dintre CSKA 1948 (Bulgaria) și Pafos (Cipru).
Din pacate, cealaltă reprezentantă a fotbalului românesc în Conference League, Corvinul Hunedoara a fost învinsă de Astana, scor 1-2, în cadrul primei manșe a turului 3 preliminar.
Hunedorenii au condus la pauză prin golul reușit de Antonio Manloache, însă formația din Kazahstan a reușit să întoarcă scorul în cea de-a doua repriză prin Camara și Geoffrey.
Discussion about this post