Jocurile Olimpice de la Paris sunt la un pas de final. Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice va avea loc duminică pe Stade de France.
Chiar dacă festivitatea de închidere va fi mai scurtă asta nu înseamnă că nu va fi una pe măsura acestui eveniment.
Ambiția echipei artistice este, în continuare, să uimească și de această dată, așa cum au făcut-o la deschiderea JO.
Festivitatea din această seară va fi adus un omagiu publicului, celor care s-au aflat în tribuna arenelor sportive pe durata acestor zile de JO, dar și voluntarilor și sportivilor.
Mai bine de 100 de dansatori, acrobați, circari, sute de muzicieni se vor afla, duminică seară, pe Stade de France.
Va exista și un moment înregistrat, de 30 de minute, care se numește, de altfel, Records și care combină opera și teatrul.
Va fi o lume imaginară, o proiecție în viitor după cum a lăsat să se înțeleagă, Thomas Jolly (directorul artistic al ceremoniilor de deschidere si de închidere a JO) vorbește chiar de „un călător de aur, pasager interstelar care va veni pe Pământ și care va descoperi vestigiile Jocurilor Olimpice, cea mai imaterială lucrare a întregii umanități”. Iar acest personaj va însufleți vestigiile, așa cum a însuflețit JO antice, Pierre de Coubertin la finele secolului XIX.
De fapt, acest călător de aur se referă la programul Voyager, lansat în 1977 de NASA și care avea la bord un mesaj al umanității: pe un disc de aur fabricat în Franța, au fost înregistrate fotografii cu Pământul, cântece și realizări științifice ori artistice, precum și mesaje de pace în 50 de limbi.
Ceremonia de închidere va fi, într-o oarecare măsură, un transfer către orașul care va găzdui, în 2028, următoarele Jocurile Olimpice de vară: Los Angeles
Trebuie menționat că duminică seară, la Stade de France, va exista o parte americană, un show ce se va întinde pe exact 12 minute care va fi animată de Ben Winston – este cel care a produs deja ceremonia premiilor muzicale Grammy Awards.
Nu va lipsi nici celebrul star de cinema Tom Cruise, a cărui prezență la Paris a fost observată în această perioadă olimpică. De această dată ne pregătește un salt cu parașuta despre care se vorbește că va fi spectaculos. Va fi cascadorie memorabilă care va face trecerea steagului olimpic între Paris și Los Angeles, cu imagini filmate pe ambele coaste ale Oceanului Atlantic.
Discussion about this post