Centrul Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada”, marchează Ziua Marinei 2024, prin evenimentul cultural-educativ Tur Cultural „La țărm de Marea Neagră”, în colaborare cu prof. dr. Răzvan Raul Ivan.
Constănțenii sunt așteptați miercuri, 14 august 2024, la ora 18.00, tot la Lupoaică, să pornească într-un nou tur cultural ghidat, ce are ca scop promovarea istoriei marinei, a importanței pe care Portul Constanța a jucat-o în evoluția orașului Constanța, a unor povești despre bătăliile pe mare și a epavelor care se găsesc în Marea Neagră.
„Pornim de la Lupoaică și ne îndreptăm spre Palatul Regal, loc important pentru Familia Regală, un monument construit la începutul secolului XX, care găzduia banchete fabuloase. Prima ședere a Familiei Regale în noul Palat din Constanța a fost menționată în septembrie 1907, după care acest lucru s-a petrecut anual, până în vara anului 1914, inclusiv. Ne continuăm traseul spre Piața Ovidiu – aici a fost cu multă vreme în urmă „agora” tomitană pe vremea grecilor și „forumul” pe vremea romanilor, iar în timpul stăpânirii otomane, o piață de tranzit al mărfurilor. Ansamblul pieței s-a dezvoltat prin adăugarea succesivă a diferitelor clădiri construite într-un stil caracteristic orașelor din România din perioada 1881 – 1916, iar din 1916 până în 1944, această piață a fost o adevărată anexă a portului. Urmează mai apoi o scurtă oprire la Moscheea Regală „Carol I”, unde vom afla despre contribuția pe care a avut-o Imperiul Otoman în transportarea bunurilor românești spre porturile din Europa. De asemenea, sunt amintite și însemnările călătorilor străini în privința situației orașului de la malul mării și a situației portului. Ne îndreptăm spre faleză, unde vom descoperi câteva statui dedicate marinarilor, precum și un monument al eroilor. Turul cultural „La țărm de Marea Neagră” se va încheia cu cea mai frumoasă bijuterie a orașului, Cazinoul”, transmit organizatorii.
Participarea este gratuită.
Discussion about this post