O echipă internaţională de oameni de ştiinţă din China, Franţa, Germania şi Irlanda a descoperit că acum 650 de milioane şi până în urmă cu 280 de milioane de ani distanţa Pământ-Lună a crescut cu aproximativ 20.000 km, iar lungimea unei zile s-a prelungit cu aproximativ 2,2 ore, a relatat publicaţia Science and Technology Daily, citată de agenţia Xinhua.
Rotaţia Pământului a încetinit de-a lungul timpului ca urmare a disipării mareelor, însă rata acestei încetiniri nu a fost constantă, potrivit unui articol ştiinţific publicat în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
Cercetătorii au analizat opt seturi de date geologice pentru a reconstrui istoria rotaţiei Pământului din urmă cu 650 de milioane până acum 240 de milioane de ani.
Descoperirile le-au permis să testeze modelele fizice ale mareelor şi să identifice un tipar în formă de scară în decelerarea Pământului din urmă cu 650 de milioane-280 de milioane de ani.
Mai exact, există două perioade cu o decelerare accentuată a rotaţiei Pământului – de acum 650-500 de milioane de ani şi din urmă cu 350-280 de milioane de ani – separate de un interval cu decelerare stagnantă, acum 500-350 de milioane de ani.
Aceste două perioade au coincis aproximativ cu aşa-numita explozie cambriană – apariţia unei imense varietăţi de forme de viaţă multicelulare – şi cu cel mai mare eveniment de extincţie în masă din istoria Pământului, se menţionează în articol. Cercetătorii au notat că cele două perioade ar fi putut oferi condiţiile necesare pentru evoluţia ecosistemelor marine timpurii.
Modelarea a indicat că, exceptând perioada foarte recentă, disiparea mareelor reprezintă principalul factor de decelerare a rotaţiei Pământului, potrivit articolului ştiinţific.
Studiul are o importantă semnificaţie teoretică pentru cercetări în domeniul climei, mediului şi evoluţiei biologice în contextul decelerării rotaţiei Pământului, a declarat Ma Chao, profesor la Universitatea de Tehnologie din Chengdu.
Sursă: Agerpres
Discussion about this post