Stațiunea Mamaia va fi gazda a două evenimente culturale de excepție: Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” și Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”. Evenimentele se vor desfășura în Piațeta Perla. Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” va avea loc în perioada 23-25 august, fiind urmat de Festivalul Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc „Mamaia”, în perioada 28-30 august 2024.
3 Sud Est, Compact, The Motans, Aurelian Temișan, Florin Ristei, Connect-R, Loredana, Irina Baianț, Lidia Buble și multe alte nume sonore ale muzicii ușoare românești vor urca pe scena special amenajată în Piațeta Perla.
Pentru organizarea acestor evenimente în condiții de siguranță atât pentru participanți, cât și pentru conducătorii auto se impun câteva restricții de circulație. Astfel, în perioada 23.08.2024, ora 06:00 – 26.08.2024, ora 00:00 și în perioada 28.08.2024, ora 06:00-31.08.2024, ora 00:00, se va restricționa accesul auto de la Hotel Del Mar până la aleea de Acces Faleză 1. De asemenea, se va interzice circulația, oprirea și staționarea auto în perimetrul restricționat pentru mașinile care nu aparțin organizatorului cu excepția autovehiculelor persoanelor cazate la Hotel Mihaela, Hotel Select și Hotel Del Mar.
Evenimentele sunt organizate de Consiliul Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța.
Mai multe detalii despre evenimente sunt disponibile pe site-ul www.centruljeanconstantin.ro.
Discussion about this post