Garda de Mediu Constanța a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 60.000 de lei societății care administrează sistemul de colectare și tratare a apelor uzate din comuna Cogealac.
Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu Constanța, în urma verificărilor, s-a constatat că sistemul nu funcționează corespunzător, ceea ce a dus la deversarea apelor uzate menajere în pârâul Cogealac și pe terenurile din apropierea stațiilor de pompare și a stației de epurare din satele Cogealac și Tariverde.
Această situație constituie o încălcare a prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 195/2005 privind protecția mediului, motiv pentru care autoritățile au dispus, pe lângă sancțiunea pecuniară, măsuri de igienizare și remediere a sistemului de preluare și epurare a apelor uzate menajere.
Societatea este obligată să remedieze deficiențele pentru a preveni noi incidente de poluare și pentru a asigura protecția mediului în zonă.
Discussion about this post