Aproape 80% dintre operatorii economici controlaţi în cadrul tematicii SGR au încălcat legislaţia în vigoare, a transmis astăzi, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Sebastian Ioan Hotca. În acest context, au fost date amenzi totale de 732.000 de lei, a precizat el.
Controalele au fost făcute la nivel național, atât în mediul urban, cât și în mediul rural. Au fost verificați 286 de operatori economici și au fost constatate abateri la 78,7% din ei.
Principalele abateri constatate se referă la modul de indicare a preţurilor şi implicit a garanţiei, lipsa informaţiilor de pe automat privind modalitatea de returnare a valorii, automate de returnare defecte, refuzul preluării ambalajelor returnate de consumatori, refuzul de preschimbare a voucherelor SGR în numerar, ambalaj nerecunoscut de aparatul RVM ca fiind produs cu garanţie şi nerespectarea programului SGR.
„Este extrem de important ca toţi comercianţii să înţeleagă că prevederile HG 1074 pe 2022 sunt extrem de clare şi de strictă aplicare și prevăd în mod clar, la articolul 6, litera b, obligaţia acestora de a indica în mod distinct pe etichetă, la raft, preţul acestei garanţii, acea valoare a SGR-ului, distinct de preţul final al produsului care, potrivit Ordonanţei 21/1092, trebuie să conţină toate aceste elemente, taxe suplimentare, astfel încât orice consumator, în momentul în care ajunge la casă să achite un preţ final care să includă şi această taxă SGR„, a subliniat vicepreşedintele ANPC.
Până în prezent, prin Sistemul de Garanţie – Returnare (SGR), au fost colectate peste 1,3 miliarde de ambalaje.
Discussion about this post