Guvernul a alocat miercuri peste 308 milioane de lei pentru finanţarea a 73 de instituţii de cultură din 34 de judeţe, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
„Am ales câteva ca exemplu, permiteţi-mi să le punctez: Ateneul Naţional din Iaşi, trei centre culturale cu statut de teatre, respectiv Centrul Cultural ‘Jean Bart’ din Tulcea, Centrul Cultural Municipal ‘George Coşbuc’ din Bistriţa şi Centrul Cultural ‘Vigado’ din Târgu Secuiesc„, a spus Constantin într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a adăugat că printre instituţiile finanţate din această sumă se numără, de asemenea, 51 de teatre, între care Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul de Stat Constanţa, Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti, 16 filarmonici, printre care Filarmonica de Stat „Transilvania” din Cluj, Filarmonica „Banatul” din Timişoara, Filarmonica „Oltenia” din Craiova şi Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, precum şi Opera Română Craiova şi Opera Braşov.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post