De Ziua Jandarmeriei Rurale, marcată anual pe 1 septembrie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea și Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au sărbătorit la înălțime acest eveniment important pentru istoria Jandarmeriei, arborând drapelul național pe Vârful Țuțuiatu (467 m), cel mai înalt pisc al celor mai vechi munți din România – Munții Măcinului.
Astăzi, când se împlinesc 131 de ani de la promulgarea Legii Jandarmeriei Rurale, prin decretul semnat de Regele Carol I, act ce a statuat înființarea acestei instituții, încă de la prima oră a dimineții, jandarmii au pornit la pas spre Vârful Țuțuiatu. După intonarea imnului național, drapelul național a fost arborat de către jandarmii tulceni și brașoveni, aducând, astfel un omagiu jandarmilor de mare onoare, care după ce şi-au încheiat cu sentimentul datoriei împlinite cariera, au rămas pilonii de sprijin pentru generaţiile ce le-au urmat.
La activitate au participat colonel Ion BORDEI, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, colonel Cristian-Elly PALIȘTAN, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și reprezentanții Parcului Național Munții Măcinului.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea a colaborat și în anul 2023 cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Brașov, când a participat la Proiectul ,,Jandarmeria Brașov la înălțime! Eroism, Tradiție și Continuitate!” ce s-a desfășurat în anul 2023 în Munții Măcinului.
,,Legea pentru organizarea Gendarmeriei Rurale”, publicată în Monitorul Oficial din 1 septembrie 1893, prevedea instituirea unui corp de pază și ordine cu caracter militarizat în toate localitățile rurale din țară, deoarece structurile anterioare nu făceau față situației complexe de pe teren și nu corespundeau unui stat modern european. Legea punea accentul pe atribuțiile Jandarmeriei Rurale de a ,,veghea în localitățile rurale și siguranța publică, la menținerea ordinii și executarea legilor”.
În baza prevederilor Legii asupra Jandarmeriei Rurale din 1 septembrie 1893, s-a înființat Compania de Jandarmi Rurali Tulcea și numit primul comandant al acestei structuri, căpitan Sobieski Alexandru și ajutor locotenent Miclescu Gheorghe. În aceeași Lege a Jandarmeriei Rurale, s-a prevăzut efectivul Companiei de Jandarmi Rurali Tulcea la 38 jandarmi, din care: 2 ofițeri, 4 sergenți majori, 7 sergenți, 25 jandarmi călare, compania având în dotare 33 de cai.
La 15 decembrie 1894 sosesc la Tulcea de la școala Pregătitoare pentru Jandarmi din București 14 jandarmi din cei angajați pentru Compania Tulcea și sunt înființate primele trei secții de jandarmi în localitățile: Tulcea – 6 jandarmi, Isaccea – 4 jandarmi, Măcin – 4 jandarmi. În mai 1895, s-au mai înființat două secții de jandarmi la Babadag și Cogealac, iar în august 1896 alte două secții la Sulina și Periprava, adică în total 7 secții de jandarmi.
Primele misiuni regulate ale Companiei de Jandarmi Tulcea vor începe la 01.02.1895 prin patrulări călare care se executau pe itinerare alese la întâmplare și cu o durată de 2 – 3 zile. Acest sistem a durat până la 01.04.1896 când a fost numit noul comandant al companiei, căpitan Oprovici Nicolae, care a stabilit pentru toate cele șapte secții de jandarmi tulcene itinerarele de patrulare și durată. Tot în această perioadă s-au stabilit principalele misiuni ale jandarmilor care își desfășurau serviciul în această companie: patrularea și vizitarea drumurilor și a diferitelor localități din județ, supravegherea vagabonzilor și a celor certați cu justiția, urmărirea și prinderea nesupușilor și a dezertorilor militari și exercitarea poliției judiciare.
Compania jandarmi Tulcea, la 10.10.1916, în ordinului dat de comisarul Guvernului delegat pe lângă armata de operații rusă din Dobrogea, a evacuat în Basarabia autoritățile și o parte din populația română din județele Tulcea și Constanța, pe podurile de la Isaccea. Apoi, deplasându-se la Galați, menține ordinea pe căile de comunicație și protejează populația amenințată de convoaiele rusești ce fugeau în dezordine peste Dunăre. Ulterior, compania se retrage împreună cu trupele rusești, până la Chilia Veche, după care trece Prutul în județul Covurlui, unde s-au adunat toți jandarmii.
Prin Revoluția din Decembrie 1989 s-au reașezat instituțiile de stat pe temelii democratice de drept și a favorizat în mod decisiv atât remodelarea instituției Jandarmeriei, cât și elaborarea unei concepții noi cu privire la locul și rolul forțelor de ordine internă.
Unitatea noastră a primit indicativul U.M. 0615 Tulcea prin Ordinul Comandamentului Trupelor de Apărare Teritorială nr. 11545 din 28.01.1990. Inspectoratul de Jandarmi Județean “Mareșal Alexandru Averescu“ Tulcea a fost înființat conform O.M.A.I. nr. I/0534 din 08.04.2005.
Discussion about this post