Peste 15 milioane de ţigarete au fost confiscate de poliţişti în primele şapte luni ale acestui an, a informat Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), într-un comunicat de presă.
În urma activităţilor efectuate, au fost capturate 15.963.169 de ţigarete şi 6.756 de kilograme de tutun, fiind aplicate 595 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.635.600 de lei, a mai precizat IGPR.
De asemenea, în primele şapte luni ale anului 2024 au fost constatate 5.423 de infracţiuni de natură economico-finanicară, dintre care 108 infracţiuni prevăzute de Codul vamal, 148 de infracţiuni prevăzute de Codul fiscal şi 840 de infracţiuni de evaziune fiscală. Totodată, au fost făcute cercetări în peste 1.100 de dosare penale.
„În cadrul acestor activităţi, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 102 persoane (arestare preventivă – 26, arest la domiciliu – 18, control judiciar – 32 şi reţinere – 26) şi au fost aplicate măsuri asigurătorii ori recuperate prejudicii în valoare totală de 19.284.198 de lei. Totodată, 83 de dosare penale privind 130 de persoane au fost soluţionate, cu propuneri de trimitere în judecată„, se mai menţionează în comunicat.
Discussion about this post