La Amzacea, în județul Constanța, inundațiile au distrus multe case și gospodării, nămolul este peste tot, iar oamenii nu știu ce să facă de la o zi la alta. Încă mai dorm pe la rude sau prieteni și așteaptă un răspuns de la autorități. Astăzi, Ministrul Mediului a vizitat localitatea să vadă ce materiale de construcții și ce ajutoare să trimită sinistraților. În plus a aflat cu stupoare că efectele dezastruoase ar fi putut fi minimalizate dacă autoritățile locale ar fi decolmatat la timp canalul de colectare a apelor pluvial.
Comuna Amzacea din judetul Constanța este într-o zonă inundabilă și nu are canalizare. Există doar un sistem de scurgere, care nu a făcut față. Ministrul Fechet a vrut să vadă canalul din localitate menit să dreneze apa pluvială. Este un șanț puțin adânc, traversat de podețe care s-au construit în timp și fără niciun studio de specialitate. La ploaia de vinerea trecută, când cantitatea de precipitații a fost una istorică, podețele s-au transformat în obstacole în calea apei.
„Dacă luîm cazul de față, aici la Amzacea, putem să constatăm lesne că tot ce-nseamnî preluare de ape pluviale este subdimensionat, este neîntreținut, probabil aceste podețe sunt construite ilegal, cele două tuburi pe care le vedem aici nu sunt suficiente”, a declarat Mircea Fechet, ministrul mediului .
În 48 de ore, acolo a plouat cât în 6 luni. Mulți localnici au fost salvați de pompieri cu bărcile. 60 de case au fost distruse de ape.
„în momentul când a văzut ce este afară, băiatul a sărit pe geam, s-a dus, a luat un tomberon, un bidon că cică s-adunăm apa din casă. Când a văzut că-i prea multă, deja ușa începea să cedeze, în clipa aceea am renunțat la chestia asta, cu furia apei nu te pui. A plouat in 48 de ore cat a plouat ăn jumătate de an””, a transmis o sinistrată.
La patru zile de la dezastrul care a lovit localitatea constănțeană Amzacea, locuitorii nu știu cum vor trăi de acum înainte, unde vor sta și cum vor fi ajutați să treacă peste nenorocirea care i-a lovit. Inundațiile din noaptea de vineri spre sâmbătă i-a lăsat fără animale, fără mobilă și electrocasnice și chiar fără haine.
„Apa a fost la 70 cm”, a mai precizat o altă sinistrată.
Apa care i-a năvălit în casă a distrus tot și a lăsat în urmă numai nămol. Din fericire n-au existat victime. Acum, trebuie sa-nceapa reconstructia localității. Nevoile sunt mari si multe. Minstrul Mediului, Mircea Fechet susţine că au fost descoperite şi alte nereguli precum podeţe cu probleme, canalizări înfundate şi modul de administrare a plajelor, pe Litoral. Primariile nu si-au facut treaba cum trebuie.
„Acest pârâu nu este-n administrarea Administratiei Bazinale Dobrogea-Litoral, îl are primaria, binenteles”, a subliniat Mircea Fechet – ministrul mediului.
Amzacea a fost lovit de cea mai puternică furtună din ultimii 20 de ani. Comunitatea a fost martora unui dezastru natural de proporții, cu pagube materiale greu de cuantificat. Autoritățile promit intervenții rapide, iar localnicii fac un apel la solidaritate pentru a depăși această criză.
Discussion about this post