Vrei să faci parte dintr-o echipă de top, într-o industrie de top, când vei termina facultatea? Programul de învățământ dual al Universității Ovidius din Constanța oferă două programe de licență în regim dual sunt: Fizică tehnologică și Inginerie mecanică.
Ce vei face concret în cei 4 ani?
În Programul de licență Fizică tehnologică (fizică și inginerie nucleară), vei studia materii care te vor învăța cum funcționează un reactor nuclear, ce înseamnă să îl operezi conform standardelor internaționale sau ce înseamnă sa aplici regulile de radioprotecție și să fii un promotor al siguranței și securității nucleare.
În plus, vei învăța despre proprietățile și obținerea materialelor avansate, despre tehnologii cu laseri și plasmă, defectoscopie nedistructivă, metrologie și controlul calității.
Calificarea dată de acest program deschide un larg acces către ocupații de mare viitor, incluzând inginer exploatare echipamente și instalații nucleare, inginer de cercetare și asistent de cercetare în tehnologie și echipamente neconvenționale.
În cadrul programului de licență Inginerie mecanică, discipline care te vor învăța ce înseamnă instalațiile și echipamentele care susțin fiabilitatea echipamentelor.
Ca absolvent al acestui program de studii, vei reuși să identifici și să aplici noțiuni fundamentale, principii și instrumente grafice în scopul proiectării sistemelor și proceselor mecanice, pentru alegerea, instalarea, exploatarea, mentenanța instalațiilor și echipamentelor mecanice.
Alege studiile universitare duale. Pregătește-te pentru un job în industria nucleară!
Înscrie-te pe website-ul Universitatea „Ovidius” din Constanța în perioadele 4-10 septembrie (Fizică tehnologică) 2024 și 4-11 septembrie 2024 (Inginerie mecanică)!
Discussion about this post