În aceste momente, la Vama Veche are loc întâlnirea Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR).
Președinții celor 29 Patronate HORECA membre în FPIOR (reprezentând 28 de județe) s-au reunit între 10-12 septembrie în organizarea RESTO Constanța, VicePreședinte al Federației.
În cadrul evenimentului vor lua cuvântul primarul Daniel Georgescu și Sterica Fudulea – Secretar General al Consiliului National al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR), Paul Anghel – Director General ANPC, Horia Constantinescu și reprezentanți ai unor tur-operatori.
Evenimentul de astăzi prezintă evoluția și provocările industriei HORECA din România.
Totodată, sunt discutate cererile pe care organizația le va trimite curând pe masa Guvernului – pentru măsuri de susținere a industriei și pentru predictibilitate și un mediu concurențial corect în lupta împotriva operatorilor neautorizați și necertificati.
„Costinești are foarte multe de arătat, se întâmplă foarte multe lucruri frumoase în ultimi ani”, a transmis Corina Martin, secretar general al FPIOR.
Daniel Gheorghe Georgescu, primarul comunei 2 Mai susține că Vama Veche nu a beneficiat de atât de multă atenție din partea autorităților, ceea ce ar fi avut mare nevoie.
Paticipanții de astăzi vor fi mâine prezenți la 2 Mai pentru a puncta prin propriile experiențe de ce este nevoie de o asociație.
„Noi ne-am străduit din 2016 ca autoritate publică locală și înainte de a fi primar, pornisem inițiativa de înființare a unei asociații și nu am reușit niciodată să demarăm acest lucru din cauza agenților economici. I-am invitat și pe participanții de astăzi pentru a-și împărtăși din experiențelor și pentru a spune ce avantaje sunt pentru a înființa OMD-ul local” , a declarat Daniel Gheorghe Georgescu, primarul comunei Limanu.
Se dorește unirea operatorilor într-o singură „voce”, într-un patronat, susține primarul comunei Limanu.
„Ceea ce facem și noi si alți colegi din restul organizatiilor devine tot mai convingator pentru antreprenorii din Horeca”, transmite Corina Martin, președinte al Asociației Patronale RESTO Constanța.
„Mă bucur să fiu acasă în Dobrogea și apreciez faptul că aici în Vama Veche, colaborarea colegilor mei din HORECA este una care funcționează și sunt convins că va avea rezultate bune. Vreau să vă spun că colegii mei din țară au o colaborare foarte bună cu autoritățile locale, acolo unde autoritățile locale își doresc acest lucru. Ne-au atras atenția câteva dintre cifrele pe care le-am prezentat și prin care am evidențiat câteva lucruri: unde este rolul structurii administrative si unde este rolul autorităților locale”, mai susține acesta.
„Provocarea noastră este să facem încât turistul român să nu cheltuie de 4 ori mai mult în zonele din afara țării, ci să descopere litoralul românesc”, transmite Sterică Fudulea, secretar general al CNIPMMR.
UPDATE – Doi membri noi în RESTO Constanța
„Avem doi membri din Vama Veche în RESTO Constanța: Mugur Cristea și Adi Voican”, a declarat Corina Martin.
De asemenea, astăzi s-a mai subliniat faptul că va începe o campanie împotriva turismului la negru, a acelor producători care realizează în apartamentele proprii diverse preparate, fără a fi verificați de autorități și fără a plăti taxe și impozite la stat.
„RESTO Constanta și sperăm noi întreaga federație va demara o campanie împotriva turismului la negru”, precizează Corina Martin.
„Noi nu putem și nu avem nicio pârghie cu care să oprim activitățile cuiva care funcționează la negru, fără aviz de funcționare”, a mai declarat primarul comunei Limanu.
„Noi suntem total hotărâți să creăm un grup de lucru cu reprezentanții celor cu atribuții de control, iar dacă aceștia nu au fost în stare să administreze acest fenomen, le dăm noi de lucru”, a declarat Corina Martin, reprezentant al Asociației Patronale RESTO Constanța.
Comunicare deficitara a fost un factor care a afectat grav turismul românesc.
„Nu ne este bine din diverse motive, poate din prea multă reglementare și prea mult turism la negru. Dintotdeauna am avut furtuni și ploi, dar nu trebuie să creăm panică pentru că turistul român este foarte sensibil la acest tip de știri”, a povestit Daneil Ilusca, Patronat Tulcea-Delta Dunării.
„Anul acesta nu a fost un an bun, nu avem încă o sinteză dar consider că a fost cel mai prost an din 2002 din cauza unor comunicate preluate și transmise mai departe. Acest mod de comunicare pe noi ne afectează pentru că fiecare agent economic care face turism investește în promovare astfel încât să facă cunoscută atât locația să și destinația. Un astfel de comunicat negativ anulează toată muncă și eforturile făcute”, a mai adăugat Daniel Ilusca.
„Cred că avem un turism și o distracție pe litoralul românesc cum nu există în altă parte. Cred că trebuie să schimbăm această viziune că țară și consider că trebuie să ne iubim mai mult”, transmite Alexandru Bălan, reprezentant Asociația Patronala Costinești.
Discussion about this post