Liderii social democrați de la Constanța au marcat astăzi demararea procedurii de strângere a semnăturilor de susținere pentru alegerile parlamentare și prezidențiale. Semnăturile se vor colecta în zona cortului personalizat cu sloganul de campanie, amplasat în fața City Park Mall.
Listele de semnături au fost deschise chiar de liderul social democrat, Ion Dumitrache, președintele organizației municipale PSD Constanța.
„Este pentru prima dată după ’89 când PSD este favorizat de ieșirea masivă la vot. Și asta am simțit-o cu ocazia alegerilor locale și europarlamentare când ieșirea mai mare la vot a favorizat PSD-ul, obținând peste 26 de consilii județene, câștigând practic alegerile locale și europarlamentare. Noi sperăm ca la viitoarele alegeri și vom face tot posibilul să scoatem cât mai mulți cetățeni la vot, ca să fie votul nostru, nu votul a 30% din populație și din 30% să ia unul 20% și să ajungă la Cotroceni cu un număr la voturi care nu îl legitimează sau nu legitimează guvernarea care va urma. Mai mult decât încredere, am certitudinea că Marcel Ciolacu este un om izvorât cu bune și cu rele din rândul nostru al cetălenilor, nu este rupt de realitățile din România. După cum ați văzut dă atenție fiecărei categorii de cetățeni în parte, aplicând politici sociale care sunt absolut necesare României în perioada grea pe care noi o traversăm la graniță, cu partea economică știți ce probleme mari sunt în România. Am reușit să trecem printr-o coaliție, să trecem prin pandemie”, a declarat Ion Dumitrache.
De asemenea, liderul social democrat mai subliniat perspectivele după care PSD va conduce țara, după câștigarea alegerilor.
„ În ultimii ani PSD a câștigat alegerile, dar președinții de dreapta au desemnat guvernări făcute din bucățele, din partidulețe, așa cum le-a convenit. Sper că prin venirea la Cotroceni a lui Marcel Ciolacu, așa cum a afirmat și la congres, că puterea trebuie împărțită, dar nu împărțită împotriva votului popular. Dacă PSD va câștiga alegerile și la președinția României, trebuie făcută o coaliție încât o majoritate de două treimi să asigure modificarea Constituției, trecerea unor legi, reforma teritorială administrativă – sunt foarte multe de făcut în România”, a mai precizat președintele organizației municipale PSD Constanța.
Ion Dumitrache a anunțat că echipa PSD Constanța s–a mărit după ce membrii Alternativei Dreapte s-au alăturat social democraților. Reamintim, de asemenea, că Andrei Novac, secretar de stat pentru relația cu Institutul Cultural Român și politici culturale, s-a înscris în PSD Constanța.
„Partidul Alternativa Dreaptă, la alegerile locale din 9 iunie a obținut 5500 de voturi. Am avut foarte multe proiecte. Ne dorim ca aceste proiecte să fie implementate iar acest lucru nu se poate întâmpla decât dacă mergem către un partid puternic. … Sunt foarte fericită că merg lângă acești oameni minunați, și sunt sigură că ne vom atinge toate obiectivele”, a declarat Cezara Popescu, candidatul Alternativa Dreaptă la Primăria Constanța, la alegerile locale din 9 iunie.
„Am ales Partidul Social Democrat pentru că eu cred cu tărie că este varianta de care România are nevoie la nivel politic. Cred în proiectele pe care guvernul Marcel Ciolacu le-a promovat și pe care, la rândul meu le-am promovat. Venind dintr-o zonă apolitică, nefiind membru de partid până acum, am considerat că este varianta cea mai bună pentru România din punct de vedere a coordonării, a activității externe, a activității generale din perspectiva unui președinte social democrat. Proiectele pe care Marcel Ciolacu le-a promovat în calitate de prim-ministru au dovedit acest lucru. Plecând de la toate păturile sociale până la realizările de politică externă, vorbind aici de o bună parte din rezolvarea intrării României în spațiul Schengen. Sperăm ca până la sfârșitul anului să reușim să dobândim drepturile depline de membri în spațiul Schengen. Cred cu tărie că în echipa PSD, atât la Constanța cât și la nivel național există foarte mulți tineri, vorbesc inclusiv la modul în care au fost făcite alegeri în PSD. Este un partid racordat la alegerile tinerilor și opțiunile lor”, a punctat secretarul de stat Andrei Novac.
Discussion about this post