Festivalul Ivan Patzaichin – Rowmania a avut loc în perioada 6 – 10 septembrie, și s-a desfășurat la Tulcea, la Mila 23 și pe apă, între cele două localități. S-a vâslit pe traseul de turism lent „Delta lui Ivan”, recent acreditat de ARBDD, au fost organizate manifestări de promovare și consolidare a rețelei naționale de Puncte Gastronomice Locale (concept propus și materializat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila23), au fost organizate tradiționalele competiții de canotcă, ateliere pentru copii, proiecții de film în aer liber, dezbateri și concerte rock’n’row și au fost lansate proiecte noi, inovative, dedicate educației, digitalizării, responsabilității față de patrimoniul natural și cultural, și dezvoltării durabile.
„Ne mândrim cu faptul că reușim să păstrăm direcțiile de organizare a Festivalului așa cum le-am gândit, încă din 2011, cu Ivan: la fiecare ediție să oferim ceva nou, să propunem spre dezbatere teme actuale, relevante pentru Tulcea și pentru Deltă, să colaborăm strâns cu comunitatea, experții și factorii de decizie, să aducem muzică live, sport pe apă și activități atractive și educative pentru copii. Noutățile din acest an au fost accentul pe care l-am pus pe gastronomie (ca factor cultural de potențare a turismului – principala sursă de bunăstare a comunităților Deltei), pe turism lent (ca viziune de comportament responsabil), pe evidențierea funcțiunii de centru de inovare comunitară a Muzeului Ivan Patzaichin de la Mila 23 și pe lansarea de noi proiecte educaționale pentru copii și adulți”, au transmis reprezentanții Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23.
Prin colaborarea cu ARBDD au reușit acreditarea traseului de turism lent „Delta lui Ivan”, de 30 de mile marine (cca 50 de km), aflat între Memorialul dedicat lui, aflat la Tulcea pe Faleza Ivan Patzaichin și Muzeul Ivan Patzaichin de la Mila 23. Caravana Apele Unite ale României a parcurs acest traseu în canotci și caiace, între 8 – 10 septembrie.
De asemenea a fost organizată o conferință națională a Punctelor Gastronomice Locale, o dezbatere la nivel de conduceri ale instituțiilor relevante și un târg al PGLurilor – care a atras un mare număr de tulceni și participanți la Festival. Aceste acțiuni, derulate sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO au avut scopul de a consolida rețeaua de PGLuri, de a explora vocația acestora de a deveni „custozi de patrimoniu local” și de a le oferi ocazia să își împărtășească succesele, neliniștile și năzuințele.
Filmul IVAN – omul cu rădăcini în ape (2024, coproducție TVR – Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23), în regia Anei Preda, a fost proiectat la festival, fiind însoțit de o „Seară a lui Ivan”, în care a fost evocată ediția de acum 40 de ani a Jocurilor Olimpice de la Los Angeles 1984, alături de Ivona Potzaichin-Rusu, Toma Simionov, Maricica Puică (declarată sportiva anului 1984, alături de Ivan Patzaichin), Agafia Constantin, Ionel Constantin și Ionel Stoica, într-o discuție moderată de jurnalistul TVR Mihai Rădulescu.
Festivalul a continuat, în Tulcea, cu competiții de vâslit în canotcă Descoperă Rowmania, cu ateliere educaționale pentru copii și cu concertele rock’n’row susținute de ALIFANTIS & ZAN, KRYPTON, TAYLOR, EYEDROPS, MELTING DICE, Ansamblul ANTON PANN și ZSÜD (Ungaria).
Caravana Festivalului a parcurs traseul de ecoturism „Delta lui Ivan” în trei zile, iar la unul dintre locurile de campare acreditate, participanții au avut prilejul să discute cu ministrul mediului, Mircea Fechet, aflat în vizită de lucru în Deltă, și cu Guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Bogdan Bulete, despre extinderea rețelei pentru turism lent, proiect aflat în derulare de către ARBDD prin programul PNRR.
Ministrul a participat, de asemenea, la Mila 23 la lansarea de noi proiecte. Acestea urmăresc multiple aspecte ale vieții din Deltă: importanța educației digitale, atât pentru copii cât și pentru profesori, înțelegerea responsabilității față de mediu și formarea de comportamente responsabile, respectul pentru elemente valoroase de patrimoniu, cum ar fi Stejarul Îngenuncheat din Caraorman.
Prin găzduirea evenimentelor asociate cu proiectele (1) „Digitaliada”, derulat împreună cu Fundația Orange la Orange Digital Center din Mila 23; (2) „Eco-monografii; de și pentru copii”, realizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 cu finanțare de la Administrația Fondului de Mediu și (3) viitorul proiect de declarare a Stejarului Îngenuncheat drept monument al naturii, Muzeul Ivan Patzaichin își confirmă menirea de centru de inovare comunitară, un spațiu pentru dezbatere, socializare, învățare, experiment și divertisment.
Festivalul Ivan Patzaichin – Rowmania s-a încheiat la Mila 23 cu premiera spectacolului corului Muzeului Ivan Patzaichin, parte a proiectului „Tradiția e la modă – Recuperarea memoriei muzicii tradiționale lipovenești”, inițiat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Festivalul face parte din Apele Unite ale României – proiect de democratizare a accesului la apă, de educare privind importanța apei pentru comunități și de încurajare a locuitorilor să participe la protejarea apelor. Organizat pentru prima dată în 2011 sub numele de RowmaniaFEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle, Festivalul a luat numele de Ivan Patzaichin la ediția din 2022.
Discussion about this post