Începând cu luna august 2024, Comisariatul Judetean Constanța al Gărzii Naționale de Mediu a demarat controale tematice planificate la unitățile administrativ teritoriale și la operatorii de salubrizare din județul Constanța, pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale și a stării de salubrizare a localităților.
Potrivit Gărzii de Mediu Constanța, în urma controalelor, s-au constatat neconformități referitoare la:
- implementarea la nivelul UAT a instrumentului „plătește pentru cât arunci”;
- asigurarea spaţiilor necesare pentru colectarea separată a deşeurilor, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deşeu şi dezvoltarea în mod corespunzător a centrelor pentru a oferi populaţiei posibilitatea de a se debarasa, fără plată de deşeurile de hârtie şi carton, sticlă, metal, materiale plastice, lemn, textile, ambalaje, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, deşeuri de baterii şi acumulatori, ulei vegetal uzat şi deşeuri voluminoase, inclusiv saltele şi mobilă;
- încheierea unor contracte/parteneriate/alte forme de colaborare cu organizațiile autorizate care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorilor, pentru acoperirea costurilor de gestionare pentru deşeurile municipale care fac obiectul răspunderii extinse a producătorului;
- atingerea unui nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală generată, minim pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deșeuri sunt similare deșeurilor care provin din gospodării.
Urmare a controalelor efectuate, s-au aplicat până la această dată, 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 92.500 lei și s-au impus măsuri pentru remedierea neconformităților.
În perioada următoare controalele vor continua la toate cele 70 unități administrativ teritoriale și la toți operatorii de salubrizare din județul Constanta.
Discussion about this post