Preşedintele american Joe Biden este „hotărât” să folosească restul mandatului său pentru a întări Ucraina şi se va întâlni cu omologul său Volodimir Zelenski în timpul Adunării Generale a ONU la New York la sfârşitul lui septembrie, a declarat consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, notează AFP.
Joe Biden „este hotărât” să folosească ultimele luni de mandat pentru a întări Ucraina în faţa Rusiei, a afirmat el în timp ce participa prin videoconferinţă la un forum organizat la Kiev.
Alegerile prezidenţiale din noiembrie din Statele Unite riscă să schimbe situaţia pentru Kiev în cazul victoriei republicanului Donald Trump.
Consilieri ai lui Trump au sugerat deja că, în cazul victoriei, vor folosi ajutorul american ca pârghie pentru a forţa Kievul să facă concesii teritoriale Rusiei cu scopul de a pune capăt războiului.
„Preşedintele Zelenski a declarat că în cele din urmă acest război va trebui să se încheie prin negocieri şi avem nevoie ca ei să fie puternici în aceste negocieri”, a spus Jake Sullivan în cadrul conferinţei anuale Yalta European Strategy, organizată de fundaţia miliardarului ucrainean Viktor Pinchuk.
Potrivit lui Sullivan, preşedintele Biden se va întâlni cu omologul său ucrainean la sfârşitul lui septembrie la New York.
„În acel moment, preşedintelui Biden îi vor mai rămâne patru luni de mandat. Şi este hotărât să folosească aceste patru luni pentru a pune Ucraina în cea mai bună poziţie posibilă pentru a câştiga”, a mai afirmat Sullivan.
În timp ce Volodimir Zelenski şi alţi lideri ucraineni continuă să denunţe întârzierile în asistenţa militară occidentală şi în special americană, Jake Sullivan a asigurat că această problemă se datorează logisticii dificile, şi nu lipsei de voinţă politică de a sprijini Kievul.
„Nu este o chestiune de voinţă politică. Este o chestiune de logistică dificilă şi complicată (…) pentru a livra acest material pe front. (…) Dar, aşa cum a spus preşedintele Zelenski (…), având în vedere cu ce se confruntă Ucraina, trebuie să facem mai mult şi trebuie să facem mai bine. Şi sunt de acord cu asta”, a mai precizat Sullivan.
Sursă: Agerpres
Discussion about this post