Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au surprins cu ajutorul camerelor de supraveghere o persoană care a aruncat deșeuri provenite din lucrări de construcție pe domeniul public. Persoana în cauză a fost interceptată şi sancționată contravențional cu amendă de 30.000 lei.
Totodată a fost dispusă măsura complementară de confiscare a autoturismului folosit la săvârșirea contravenției.
Vă reamintim că municipiul Constanța este monitorizat în permanență prin sistemul de supraveghere cât și de polițiștii locali care manifestă toleranță zero față de persoanele care încalcă actele normative în vigoare.
Vă rugăm să rețineți că aruncarea gunoiului la întâmplare, pe domeniul public, duce la suportarea consecințelor.
Pentru a evita aceste situații neplăcute, vă recomandăm să respectați prevederile legale privind gestionarea deseurilor și să predați deșeurile inerte provenite din gospodărie sau de la lucrări de construcție, care nu necesită autorizație de construire, direct către operatorul de salubritate autorizat pe raza municipiului Constanța.
Discussion about this post