luni, aprilie 21, 2025

Știrile din lumea ta!

Asociația Corpul Salvatorilor Voluntari din România, în sprijinul românilor afectați de inundațiile devastatoare din Galați

“Solidaritatea ne unește în fața naturii!” Sub această deviză, voluntarii de la Corpul Salvatorilor Voluntari din România au dat dovadă de solidaritate și s-au mobilizat exemplar pentru a veni în sprijinul românilor din județul Galați, grav încercați de vitregiile naturii.

La fel ca de fiecare dată când situația o cere, voluntarii Corpului Salvatorilor Voluntari din România (CSVR) și-au unit forțele și au încercat să întindă o mână de ajutor și să vină în sprijinul sutelor de oameni care și-au pierdut agoniseala de-o viață în urma inuntațiilor devastatoare din județul Galați.

Astfel, voluntarii au demarat o acțiune de strângere de fonduri, materiale și produse alimentare și au pornit la drum, în cadrul acțiunii “SOS Galați”.

“Am încercat, cu umilință și dăruire, să oferim sprijin celor loviți de această tragedie, conștienți că fiecare gest contează.

Voluntarii noștri au fost mâna de ajutor de care era nevoie. Am venit cu sufletul deschis, fără a aștepta recunoștință, ci doar cu dorința de a aduce o mică rază de speranță acolo unde era nevoie.

Împreună, cu inima smerită, încercăm să fim aproape de cei aflați în suferință”, este menționat pe pagina de Facebook a Corpului Salvatorilor Voluntari din România.

Asociația Corpul Salvatorilor Voluntari din România face în continuare un apel către constănțenii cu suflet mare, care doresc să se implice în această campanie caritabilă și pune la dispoziție următoarul cont bancar pentru donații:

ASOCIATIA “CORPUL SALVATORILOR VOLUNTARI DIN ROMANIA”

Reg. As. și Fundații 161/F/2005, CIF 17964159, Punct de Lucru în

Str. Răsuri, Nr. 1B, Constanța,

Cont: RO07BRDE140SV08778181400 – BRD, Sucursala Constanța

De precizat este faptul că donațiile se fac în baza semnării unui contract.

De-a lungul timpului, Asociaţia Corpul Salvatorilor Voluntari din România și-a conturat activitatea pe apărarea demnitatății, libertății şi promovării intereselor persoanelor care au nevoie de sprijin.

FAVIS este marcă înregistrată a Asociației Corpul Salvatorilor Voluntari din România și este un program social prin care asociația își desfășoară o parte din numeroasele sale proiecte, desfășurate de-a lungul anilor, printre care putem enumera: proiect social cu privire la resursa umană, sport și integrare, proiecte destinate combaterii consumului de droguri, proiect afișe competiții sportive, proiect tradiții și obiceiuri, proiect prevenire delincvență juvenilă și bullying în școli, proiect diversitate culturală.

Asociaţia Corpul Salvatorilor Voluntari din România are personalitate juridică şi este organizată ca persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial şi de interes social, având ca scop:

  • participarea alături de forţele poliţiei, în acţiuni al căror ultim scop este salvarea de vieţi omeneşti;
  • căutarea şi salvarea pe uscat şi pe mare în condiţii de calamităţi naturale;
  • ajutorarea săracilor şi defavorizaţilor, asistenţa oamenilor dezavantajaţi fizic, a copiilor şi a persoanelor în vârstă, asistenţă socială, salvarea persoanelor şi bunurilor în caz de calamitate sau dezastre,
  • participarea la operaţiuni de căutare şi investigaţii în cazuri de dispariţii de la adresă.

În acest scop, asociaţia:

a) atrage voluntari pentru astfel de operaţiuni şi îi instruieşte pentru  ajutarea semenilor aflaţi în pericol;

b) iniţiază acţiuni de educare şi informare în vederea conştientizării de către public a consecinţelor asupra pericolului aducând la cunoştinţa publicului rolul voluntarilor CSVR;

c) organizează tabere de orientare turistică şi însuşirea de tehnici de supraveţuire;

d) iniţiază acţiuni de colectare de fonduri  şi bunuri pentru întrajutorarea persoanelor defavorizate, dezavantajaţi fizic, a copiilor şi a persoanelor în vârstă pentru procurarea echipamentelor necesare în operaţiunile de căutare şi salvare cât şi pentru instruirea voluntarilor;

e) alcătuieşte echipe regionale de voluntari pentru o acoperire cât mai largă care să răspundă nevoilor de căutare-salvare a cetăţenilor;

f) alcătuieşte adevărate programe de prevenire pentru cetăţeni în aşa fel încât să se ajungă la un număr cât mai mic de apeluri de urgenţă;

g) oferă asistenţă în caz de dezastre, la cererea  autorităţilor;

h) joacă un rol preventiv permanent, de tip “siguranţă în aer liber“;

i) oferă instruire şi oportunităţi de prestare a serviciilor acelor cetățeni care manifestă dorința de a-i ajuta pe alții, devenind voluntari.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal