Deputatul PSD Horia Țuțuianu, reacționează, după ce proiectul de lege privind candidatura lui Iohannis a fost retras din Parlament: „A nu se confunda o coaliție de guvernare cu servirea intereselor dlui președinte”, afirmă deputatul.
Amintim că liberalii au depus un proiect de lege prin care președintele Klaus Iohannis ar putea candida la Senat fără să părăsească postul de la Cotroceni înainte de încheierea mandatului. Țuțuianu spune că reprezentanții PSD nu schimbă o lege doar pentru ca Iohannis să aibă un loc în Parlament.
„NU schimbăm o lege doar ca domnul Iohannis să poată obține un mandat în Parlamentul României. A nu se confunda o coaliție de guvernare cu servirea intereselor dlui președinte. În fața legii suntem toți egali. A apus demult vremea legilor dedicate unei singure persoane sau unui grup de interese. Astăzi am spus-o foarte clar. PSD nu susține proiectul de lege propus de PNL, care i-ar putea permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare”, a declarat Horia Țuțuianu.
Proiectul de lege a fost retras chiar de inițiatorii săi.
„O astfel de lege nu se schimbă peste noapte, pe repede înainte, cu două luni înainte de alegeri. Am ales să spunem NU privilegiilor! Salut inițiativa de retragere a proiectului de pe ordinea de zi a Senatului, chiar dacă ea vine după ce PSD și-a exprimat clar punctul de vedere. Ar fi fost doar o risipă de timp și energie”, a mai transmis Horia Țuțuianu.
Discussion about this post