Nicolae Mitrea, zis Șacalul, principalul suspect în cazul dublei crime de pe litoral, a avut astăzi un nou termen la instanța. Nu s-a prezentat însă, acesta fiind, în continuare, internat în Spitalul Penitenciar.
Tânărul ar fi trebuit să fie audiat în legătură cu apelul făcut într-un dosar separat, în care a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare.
Cazul în care este judecat se referă la o faptă comisă în decembrie 2023. Atunci, Șacalul a furat un autoturism și, în stare de ebrietate, s-a răsturnat cu el pe un câmp lângă Cataloi, în județul Tulcea. Imediat după accident, bărbatul, care era însoțit de un prieten, a plecat spre casă. Cei doi au fost însă opriți la foarte scurt timp de polițiști. Inițial nu au recunoscut că ar fi fost implicați în accident, dar Mitrea a fost dat de gol de urmele de sânge pe care le avea pe față. La spital, bărbații au refuzat recoltarea de probe biologice și au făcut scandal. În cele din urmă, Mitrea și-a recunoscut fapta. El a povestit polițiștilor că a furat mașina din curtea unui cunoscut, care îl invitase la o petrecere, că a băut și că s-a urcat la volan, deși nu avea permis de conducere.
Vara aceasta Șacalul a fost condamnat de Judecătoria Tulcea la 1 an și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia nu este însă definitivă, noi audieri fiind programate pentru astăzi.
Discussion about this post