În perioada 16-20 septembrie s-a desfășurat, în garnizoana Bistrița, finala pe MApN al Campionatului de pentatlon militar, eveniment organizat de specialiștii Serviciului educație fizică militară / Direcția instruire și doctrină, cu sprijinul Bg81Mc.
Competiția s-a desfășurat sub egida Consiliului Internațional al Sportului Militar (CISM), pentatlonul militar fiind una din cele trei discipline aplicativ-militare de bază ale acestui for prestigios, alături de pentatlonul aeronautic și cel naval. Mai mult decât atât, evenimentul a prefațat _Săptămâna europeană a sportului_, fiind o invitație elocventă la sport și activitate fizică.
Componenții celor 5 echipe participante (30 de sportivi și 15 sportive) s-au întrecut la următoarele probe: tir, natație (100 m liber), aruncarea grenadelor de mână de exercițiu la distanță și precizie, pista cu obstacole tip CISM și alergare în teren variat.
Dacă locul I în clasamentul general a fost adjudecat cu fermitate de echipa SMFT, locurile II și III s-au jucat până la ultima probă din competiție, echipa SMFA reușind, cu o mobilizare mai bună pe final, să devanseze echipele CFOS și SMFN, și să ocupe treapta a doua a podiumului.
Ierarhia finală a fost următoarea:
– locul I, echipa SMFT
– locul II, echipa SMFA
– locul III, echipa CFOS
– locul IV, echipa SMFN
– locul V, echipa CCI
Discussion about this post