După calamitățile care au lovit județul Galați, oamenii din zonele afectate trec prin momente extrem de dificile. Casele și gospodăriile le-au fost distruse de viitură, iar în interiorul lor, oriunde te uiți, vezi doar noroi și resturi aduse de ape.
În comuna Costache Negri din județul Galați, urmele efectelor viiturii încă se văd cu ochiul liber, iar disperarea oamenilor li se citește pe față. Echipa Organizației de Management al Destinației Stațiunea Mamaia Nord nu a putut rămâne indiferentă, așa că a încercat să vină în sprijinul acestei comunități, sperând că prin acest gest să le putem oferi puțină alinare și ajutor în drumul lor spre refacere.
Astfel, echipa noastră a achiziționat și a livrat familiilor sinistrate unelte de construcție și produse de curățenie, materiale necesare pentru a-și reconstrui locuințele și a-și redobândi un minim confort, oferind unelte, precum roabe și lopeți, plus produse de curățenie, precum detergenți pentru suprafețe și rufe, dezinfectanți, mături, mopuri, lavete și saci menajeri, mănuși de protecție și alte produse necesare igienei.
„Trebuie să recunosc că nu mă așteptam la o asemenea solidaritate, având experiența din 2013, când nenorocirea nu a fost de asemenea proporții și am avut parte de mult mai puțin sprijin. Din păcate, foarte mulți dintre ei nu mai pot locui în casele lor, deoarece acestea sunt distruse, iar o parte dintre oameni s-au mutat la rude. Am solicitat un număr de nouă module locative, dar cu siguranță vor mai fi și alte cereri. A fost o situație pe care nu ne-am dorit-o. Ne-am rugat, indiferent de pagube, să nu avem victime. Din păcate, au fost trei persoane care și-au pierdut viața. Nu au reușit să se salveze; două dintre ele erau în vârstă, iar una a fost luată de viitură cu tot cu modulul în care locuia. A fost nevoie de câteva zile să o găsim și să constatăm decesul.”, a declarat Luca Ştefan, primarul comunei Costache Negri.
După ce și-au pierdut totul într-o singură noapte, o familie din localitatea Costache Negri încearcă să-și reconstruiască viața, găsind speranță în ajutorul primit de la oameni simpli. În mijlocul acestei tragedii, Mihaela vorbește despre puterea solidarității și a speranței renăscute.
„Sunt zâmbitoare pentru că oamenii care ne-au sărit în ajutor ne-au dat tot ce au putut ei,” spune ea cu recunoștință. „Am primit o mașină de spălat, un frigider, chiar dacă nu l-am pus încă în funcțiune. Ne-au adus și parchet. Toate acestea sunt o fărâmă de speranță la care ne agățăm, un semn că încă se mai poate. Datorită celor care ne-au ajutat, încercăm să mergem înainte. Fără voi și fără ajutorul lui Dumnezeu, nimic nu s-ar fi făcut”, spune ea cu recunoștință.
Iar Mihaela nu este singura care ne-a povestit durerea sa. „Nea Gheorghe”, așa cum îi spun vecinii, un bătrân de 82 de ani, ne-a spus printre lacrimi „că doar Dumnezeu l-a salvat”.
„Eu m-am suit pe recamier și a început să vină apa. Eram cu picioarele în apă, cu totul!”, ne-a povestit bătrânul.
Revenirea la normalitate este un proces lung, dar necesar. Însă, chiar dacă situația este departe de a fi complet rezolvată, primarul speră că, împreună cu sprijinul oferit, comunitatea va reuși să depășească această criză și să revină la normalitate:
„Avem multe alte probleme importante de rezolvat, dar facem eforturi să le soluționăm și să revenim la normalitate”, a mai spus edilul, vizibil afectat de tragedie.
Precizăm că și alte câteva persoane din județele Constanța și Tulcea s-au alăturat eforturilor de sprijinire a comunităților afectate, donând materiale de construcție și ajutând totodată la transportul acestora.
Discussion about this post