Vlad Pascu a cerut astăzi din nou schimbarea măsurii arestului preventiv cu arest la domiciliu. S-a plâns de condițiile din penitenciar, dar și de faptul că este șantajat și amenințat de alți deținuți. În plus i-a asigurat pe magistrați că nu există riscul să recidiveze și să consume din nou droguri. Avocata lui Pascu a motivat solicitarea spunând că actuala măsură și-a atins deja scopul.
Pascu nu s-a prezentat fizic în fața judecătoarei. A participat la ședință în sistem de videoconferință și a fost asistat din penitenciar de avocata sa.
Aceasta a sustținut că în momentul de față sunt îndeplinite toate conduțiile pentru schimbarea măsurii. A invocat argumente materiale, dar și juroprudențiale. Sorina Stoica a susținut că au fost depuse la dosar înscrieri de la clinicile private la care Pascu ar fi fost înainte să fie încarcerat. A urmat terapie și tratament psihiatric pentru combaterea stării de dependență față de substanțele interzise.
„Am invocat argumente de ordin material, argumente de ordin jurisprudențiale și jurisprudența CEDO în acest sens. Am invocat de aemenea argumente și circumstanțe reale de modalitate a săvârșirii faptei și invocăm probele din dosar care conturează o culpă comună cu celelalte victime. Am invocat de asemenea circumstanțele personale ale inculpatului care conturează conduita procesuală ulterioare săvârșirii faptei și garanțiile pe care le-a dovedit în fața instanței de alungul dosarului. Nu are antecedente penale, nu există un temei care să ducă la concluzia că odată lăsat în arest la domiciliu, nu cred că sunt motive de natură să demonstreze că nu va respecta comdițiile”, a precizat avocată Sorina Stoica.
Avocata a mai subliniat în fața magistraților că de când a împlinit vârsta de 21 de ani, Vlad Pascu a fost mutat în sectorul pentru adulți, iar acolo este periodic șantajat și amenințat de ceilalți deținuți și în plus nici condițiile de detenție nu îi sunt respectate. Pascu stă într-o celulă de 20 de metri împreună cu alți 5 deținuți.
Vlad Pascu a avut și el ocazia să ia cuvântul în fața judecătoarei. Acesta s-a plans de faptul că arestul preventiv durează deja de foarte mult timp și tinde deja să se transforme în executarea unei pedepse propriu zise. În plus își dorește să meargă acasă ca să se refacă fizic și să se pregătească pentru ce urmează.
„Vreau să execut pedeapsa, să ies la muncă, să beneficiez de drepturi pentru ca apoi să beneficiez de o eliberare condiționată mai rapidă. Dacă merg acasă tot între 4 pereți de beton voi sta. Și nu va fi o recidivă sub nicio formă la consumul de droguri. Voi încerca să mă refac psihic și să mă pregătesc petru ce urmează în penitenciar și să îmi fac un plan de reintegrare în societate”, a precizat inculpatul Vlad Pascu.
Procurorii au cerut judecătoarei să respingă solicitarea, iar instanța a rămas în pronunțăre.
UPDATE
Judecătorii din Medgidia au decis ca Vlad Pascu să rămână în arest.
„Judecătoria Mangalia (…) respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, formulată de inculpatul Pascu Matei Vlad, fără antecedente penale, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului. (…) Obligă inculpatul Pascu Matei Vlad la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei. Cu drept la contestaţie pentru inculpat și pentru procuror, în termen de 48 de ore de la comunicarea prezentei. Pronunţată astăzi, 01.10.2024, în ședință publică”, se arată în decizia magistraților.
Discussion about this post