După ciclonul problemelor financiare care îi răvășește pe constănțeni de când se știu, acum a mai venit și furtuna, ca să completeze peisajul. Puțini își permit să recondiționeze apartamentele, iar asta din cauza salariilor mici, care par acum și mai mici în fața noilor prețuri mari. Așa se face că tavanele rămân cu crăpături, iar cei care locuiesc la ultimul etaj se trezesc cu ploaia în casă.
Probleme mari sunt mai ales acolo unde terasele blocurilor nu au fost reabilitate, izolate cu carton și bitum. Există în Constanța multe zone sărace, unde majoritatea locatarilor este formată din oameni cu venituri minime sau șomeri în căutare de un loc de muncă. Aici trebuie să ai răbdare, până să vezi că începe o reabilitare. Este și cazul cartierului Poarta 6.
În imaginea de deschidere a articolului vedeți tavanul fisurat din apartamentul unei constănțence. Femeie ne-a trimis doar imaginile, fără să dorească să apară în ele. E destul de amărâtă de gândul că trebuie să-și refacă acoperișul locuinței situate la ultimul nivel al blocului, iar soluții sunt puține la orizon.
Tavanul era oricum afectat de la celelalte ploi puternice, însă furtuna recentă a accentuat problemele. A curs multă apă și femeia s-a folosit de găleți ca să nu-i inunde și pe vecini.
Sunt multe situații similare, la mare, unde mai întâi oamenii au fost inundați de sărăcie și apoi de apa de ploaie.
Discussion about this post