Mănăstirea Celic-Dere, unul dintre cele mai vechi și importante așezăminte monahale din Dobrogea, continuă să atragă mii de pelerini și turiști în căutarea liniștii și reculegerii spirituale. Situată în județul Tulcea, între satele Telița și Niculițel, mănăstirea este cunoscută pentru bogata sa istorie religioasă și pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care aduce mulți credincioși în fiecare an.
Fondată la începutul secolului al XIX-lea, mănăstirea a devenit un centru spiritual important în regiune, cunoscută nu doar pentru frumusețea sa arhitecturală, ci și pentru rolul jucat în renașterea monahismului în Dobrogea. În incinta mănăstirii se află un muzeu care găzduiește obiecte religioase de mare valoare, precum icoane vechi, cărți bisericești și alte artefacte cu o semnificație istorică deosebită.
Numele provine de la pârâul Celic-Dere (în limba turcă celik dere „pârâiașul de oțel”). Mănăstirea se află la 25 de kilometri sud-vest de Tulcea și 12 kilometri vest de Cataloi, pe șoseaua Tulcea- Constanța, în raza comunei Frecăței.
Ca să ajungeți la biserică, trebuie să parcurgeți un urcuș de câteva sute de metri, iar de jur împrejur, putem admira verdele încă viu al naturii. Odată ajunși sus, în fața bisericii, puteți admira frumusețea și măreția sfântului lăcaș.
File din istoria Mănăstirii Celic-Dere
Potrivit basilica.ro, istoria așezământului este una veche și plină de evenimente. La începutul secolului al XIX-lea, pe locul unde este actualul cimitir al mănăstirii, câțiva călugări români ardeleni, reîntorși de la Muntele Athos, construiesc o bisericuță din bârne de lemn și câteva chilii de locuit care în urma unui incendiu au fost distruse.
În 1840, călugării, sub îndrumarea arhimandriților Atanasie Lisavenci și Disitei Crihan, cu aprobarea mitropolitului grec Dionisie din Tulcea și a sultanului Abdul Medgid de la Constantinopol, construiesc o biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, un paraclis cu hramul Sfinților Arhangheli și un corp de chilii în formă de patrulater pe valea pârâiașului Celic Dere. Însă aceste construcții aveau să fie distruse în urma inundațiilor din 1947.
În anul 1850, mănăstirea s-a transformat în mănăstire de maici, iar pentru călugări s-a construit un schit cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” la câțiva kilometri distanță, purtând numele Celicul de Jos. La 1881, călugării de aici au fost mutați lângă balta Saon, Celicul de Jos fiind populat cu maici de la Mănăstirea Celicul de Sus, ambele mănăstiri fiind sub îndrumarea arhimandritului Atanasie, socotit întemeietorul Mănăstirii Celic. Celicul de Jos a durat până la inundațiile din 1947. În 1904, prin strădania episcopului Partenie Clinceni al Dunării de Jos se pune piatra de temelie a monumentalei biserici de pe platoul din partea de sud, având ca arhitect pe Toma Dobrescu din București. La 11 octombrie 1909 a fost înființată școala de pictură bisericească, țesătorie națională și broderie artistică, ce a funcționat până în 1916.
În 1910 se reiau lucrările la biserică, iar în 1916 sunt finalizate. În 1921 încep să fie făcute finisajele, iar sfințirea bisericii a avut loc în 1932 de către episcopul Cosma Petrovici. Biserica de la demisol a primit hramul „Izvorul Tămăduirii”, iar cea de la etaj a primit hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Mănăstirea Celic-Dere este un punct de reper pentru credincioșii ortodocși, dar și un loc de interes pentru cei pasionați de istorie și cultură, oferind o oază de pace și spiritualitate în inima Dobrogei.
