Nu preţuim o resursă care a devenit, recent, foarte scumpă: timpul. Slow-living este arta de a trăi încet pentru a câştiga timp pentru noi. Românii, însă, sunt departe de a aplica principiile de viaţă sănătoasă răspândite de ani buni în Occident.
Plătim prin lipsa de timp preţul ritmului alert în care alegem să ne desfăşurăm activităţile cotidiene. Ca o consecinţă a vieţii supraaglomerate de îndatoriri, stăm din ce în ce mai puţin cu familia, cu prietenii şi, nu în ultimul rând, cu noi înşine şi cu hobby-urile demult uitate. Slow living nu încorporează doar un set de comportamente, ci reflectă o concepţie despre viaţă, spre lucrurile cu adevărat importante.
După cum munca exagerată sau mesele luate pe fugă nu înseamnă un stil de viaţă slow, nici locuirea urbană, în blocuri, nu se potriveşte cu acest concept. A avea o casă pe pământ este una dintre condiţiile primordiale în adoptarea Slow Living. Trebuie să fie aproape de natură şi este prevăzută cu o cameră de hobby, un atelier de pictură sau chiar cu o seră.
Chiar dacă nu reuşesc să se rupă în totalitate de nevoia de a face bani, tradusă prin multă alergătură, românii îşi fac timp pentru a cumpăra produse de relaxare, cele mai vândute fiind fântânile de cameră, mini-grădinile zen, pietrele şi nisipul decorativ, dar şi fructele din lemn parfumate, beţisoarele şi lumânările parfumate sau esenţele pentru aromoterapie.
În ultimii 25 de ani au apărut numeroase organizaţii care promovează conceptul de slow food, luptând atât împotriva fast food, cât şi a activităţilor contracronometru dictate de societatea postindustrializată.
Slow food înseamnă, de fapt, lupta împotriva agriculturii de tip industrial, lupta pentru pomovarea tradiţiilor, a prezervării vieţii rurale şi a mediului, dar şi lupta împotriva obezităţii, o problemă de ordin global cauzată de înmulţirea reţelelor fast food.
În prezent, nu se poate vorbi despre un curent slow living în România. La noi, mişcarea nu are multă acoperire, pentru că abia a început să devină dominant sistemul „fast living”.
Concepte slow-living
– Slow food – mâncare gătită cu ingrediente tradiţionale, savurată pe îndelete, într-o atmosferă destinsă; alternativa la fast-food.
– Slow travel – vacanţă relaxată de cel puţin o săptămână, la o pensiune sau o vilă, în care te familiarizezi cu specificul locului, faci cumpărături şi găteşti.
– Slow work – încetinirea ritmului alert la serviciu, tradus prin excluderea orelor suplimentare.
– Slow city – oraşe cu sub 50.000 de locuitori, cu trafic şi zgomot redus, în care sunt respectate tradiţiile.
– Slow education – programa şcolară pregăteşte elevii pentru viaţă, prin intermediul cunoaşterii tradiţiilor şi al principiilor etice.
– Slow books – bucuria de a citi cărţi pe îndelete în fiecare zi.
Conceptul de „slow-living” este definit de psihologul Aurora Liiceanu drept „refuzul grabei şi al ritmului aproape îndrăcit pe care l-am adoptat ca stil de
viaţă”.
În opinia sa, conceptul se traduce prin elogiul adus unei vieţi în care timpul este partener de viaţă şi nu cineva care ne „fugăreşte”. „Viaţa trebuie trăită fără a avea senzaţia că cineva «îţi suflă cald în ceafă», anulându-ţi bucuria de a savura orice activitate sau acţiune. Nu trebuie să trăim ca şi cum «mergem cu maşina», ci ca şi cum «mergem pe jos». Durează, dar poţi simţi că trăieşti”, spune Liiceanu.
Calitatea vieţii nu este bine definită în societatea românească, lipsindu-ne atitudinea şi valorile postmaterialiste, combinaţia între material şi spiritual. „Noi suntem în plin materialism, în care oamenii se fălesc cu lucruri scumpe pentru care unii muncesc mult, alţii au bani nu cu multă muncă sau chiar fără muncă sau fără a face ceva care să însemne un câştig nu de natură materială, financiară. Nu ştim încă să trăim bine sau mai degrabă nu avem o reprezentare a binelui”, spune Liiceanu.
Societatea românească este marcată de nevoia de expunere, un motiv frecvent întâlnit la cei care se consideră oameni cu reuşită socială. Aceştia nu vor şi nici nu le place să trăiască bunăstarea lor în mod discret.
Nou-îmbogăţiţii nu au criterii pentru a putea înţelege cum se poate trăi „cum trebuie”, însă când acest lucru va fi asimilat, atunci vor exista şi oameni care vor înţelege nobleţea alegerii unui stil de viață slow.
Coco Chanel a definit luxul ca o necesitate care apare când dispare orice necesitate. Acest lucru nu înseamnă acumularea de multe bunuri, de obiecte, de maşini, ci simplificarea vieţii, combinaţia între trai decent şi obiecte bine alese
Discussion about this post