Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, recent, la cea de-a doua întâlnire transnațională, organizată la Pireu (Grecia), în cadrul proiectului „Movement Pills: Sport as a natural remedy to enhance EU citizens health”, finanțat prin Programul european Erasmus Plus.
Alături de echipa UOC, la eveniment au participat reprezentanți ai organizațiilor partenere în proiect, din Italia, Bulgaria, Polonia, Grecia, Estonia, Danemarca și Belgia.
„În cadrul întâlnirii, UOC a prezentat Modulul 3 al proiectului, care vizează beneficiile pentru sănătate ale activității fizice și abordările educaționale, fiind, totodată, stabilite sarcinile pentru fiecare partener în vederea implementării acestui modul. În final, au fost determinate perioadele de implementare a proiectului pentru țările în care acesta va fi realizat, pe parcursul anului 2025”, precizează conf. univ. dr. Cazan Florin, directorul proiectului din partea UOC.
Proiectul „Movement Pills: Sport as a natural remedy to enhance EU citizens health” își propune să promoveze activitatea fizică, privită ca remediu natural, capabil să prevină și/sau să scadă incidența dezvoltării patologiilor legate de un stil de viață sedentar. Astfel, obiectivul principal al proiectului este acela de a dezvolta și implementa o metodologie comună, la nivelul Uniunii Europene, care vizează legătura dintre sport și sănătate, folosind lanțurile farmaceutice pentru implementare în rândul beneficiarilor.
Proiectul „Movement Pills: Sport as a natural remedy to enhance EU citizens health”, contract nr. 101133925, finanțat cu 400.000 de euro prin Programul european Erasmus Plus, este implementat în perioada noiembrie 2023 – aprilie 2026, în cadrul unui consorţiu din care fac parte șapte organizații: Universitatea Ovidius din Constanța (România), Asociația BG Be Active (Bulgaria), Eesti Firmaspordi Liit MTÜ (Estonia), Platforma Europeană pentru Inovare în Sport – EPSI (Belgia), Fundația Swim for a dream (Polonia), Asociația Internațională pentru Sport și Cultură – ISCA (Danemarca), Olympiacos Syndesmos Filathlon Pireos (Grecia), coordonate de Unione Italiana Sport Per Tutti – UISP (Italia).
Discussion about this post