Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au reținut ieri, pentru 24 de ore, un bărbat de 35 de ani. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
„În perioada ianuarie – mai 2024, bărbatul, fost angajat al unei societăți comerciale, ar fi folosit în mod repetat (de 52 de ori) un card de combustibil aparținând acesteia, alimentând atât propriul autoturism, cât și pe cele ale altor persoane”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța,
Prejudiciul cauzat societății comerciale este de peste 25.000 de lei.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Astăzi, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu propunere legală.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au efectuat ieri două percheziții domiciliare în județul Bihor, la locuințele bărbatului.
Discussion about this post