Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) găzduiește, vineri, 25 octombrie 2024, vizita reprezentanților armatei Statelor Unite ale Americii (SUA) – Civil Affairs Team, de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu.
Evenimentul, organizat de American Corner Constanța, va avea loc începând cu ora 14.00, în sala Umberto Eco din campusul universitar – Corp A, etaj 2 (Aleea Universității, nr.1).
În cadrul întâlnirii vor fi dezbătute subiecte de actualitate, printre care: viața în armata SUA, cooperarea militară româno-americană, aniversarea a 75 de ani de la înființarea NATO, precum și marcarea a 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică.
Discussion about this post