O familie din Constanța a ajuns în pragul disperării și caută dreptatea. Oamenii susțin că în urma unei hotărâri judecătorești au pierdut o suprafață mare din curte, iar cel care a câștigat terenul, în instanță a mers mai departe și le-a blocat ieșirea din propria casă, așa că de o săptămână, nu mai ies din locuință și primesc alimente aruncate peste gard.
„Noi locuim pe strada Dobrogei, numărul 2, la casă. De ceva timp, suntem în litigiu cu alți vecini pentru o parte din curte. În cele din urmă, din proprietatea noastră de 340 de metri pătrați am rămas cu 190, însă nu ne gândeam că vom ajunge în situația de a nu mai putea ieși din casă. Practic, cel care a câștigat terenul nostru în instanță ne-a zidit ușa iar de curând a ridicat un gard, în fața porții, iar astfel nu mai avem cum să intrăm și să ieșim din propria casă.”, spune soția bărbatului care deține proprietatea.
Fiul femeii merge mai departe cu detaliile și ne explică cum au fost luați prin suprindere, de vecinul care le-a câștigat o parte din curte.
„În urmă cu o săptămână, când ne-am întors de la țară, cu părinții mei am găsit gardul pus în fața casei nostre și am realizat că nu mai avem cum să intrăm. Ce să facem, am sărit gardul, până la urmă și am intrat pe proprietate, după care am anunțat Poliția prin 112, însă polițiștii ne-au anunțat că nu au cum să ne ajute și că oricum nu aveam voie să sărim gardul. Acum de frică să nu luăm amendă, stăm de o săptămână sechestrați în casă și ne aruncă lumea alimente, peste gard.”, explică fiul celor sechestrați.
Oamenii ne-au trimis poze cu gardul care le blochează intrarea în casă, în speranța că vor reuși să-i sensibilizeze pe vecini să le pemită măcar intrarea și ieșirea, în condiții legale, adică să nu mai fie nevoiți să escaladeze gardul.
Constănțenii despre care vă scriem în acest articol sunt atât de speriați de întreaga situație, încât refuză să mai iasă din casă, fiind convinși că vor fi sancționați dacă mai escaladează acel gard.
Discussion about this post