Unele dimineți încep… la coadă, pentru unii constănțeni, și-n anul Domnului 2024, exact ca înainte de Revoluție, când se stătea cu orele la rând, cu noaptea în cap, la hală, pentru carne, lapte sau ouă. Acum însă, oamenii așteaptă să intre la magazinul second-hand, unde s-a anunțat… stoc nou de marfă.
Iată și dovada: în această dimineață, înainte de ora 9:00, aproximativ 20 de persoane păzeau ușa unui magazin cu haine second-hand.
Cum a venit frigul, se schimbă și garderoba și am trecut cu toții la haine groase. Dar nu mulți își permit să dea 400-500 de lei pe o geacă de iarnă de calitate, așa că aleg varianta “la mâna a doua”. Un astfel de articol vestimentar – purtat înainte, dar igienizat și pregătit pentru un nou proprietar – costă în jur de 100 de lei.
E drept că majoritatea optează pentru această soluție din rațiuni economice, dar sunt și oameni care își permit să cumpere din mall, dar se opun consumerismului și încearcă să protejeze astfel mediul.
Desigur, știm că sunt și multe vedete care au declarat sus și tare că nu se feresc de produsele second, dar vorbim totuși de o altă categorie de magazine. Cele botezate “vintage” au haine și accesorii de lux, care nu mai costă câteva mii de euro, ci câteva mii de lei. Așadar, sunt tot pentru clienții cu dare de mână…
Cei care drămuiesc fiecare leuț preferă varianta ofertelor cu prețuri de câțiva lei sau… chiar a profuselor vândute la kilogram… În final… nu haina îl face pe om.
Discussion about this post