“Poate primul pompier care a intrat în clubul Colectiv a spus cam așa: „Printre trupurile tinerilor care nu au mai apucat să iasă din club erau telefoane mobile care sunau fără oprire. Ne-am uitat pe monitoarele telefoanelor. Pe toate scria MAMA sau TATA”.” O imagine care și acum, după 9 ani, ne dă fiori. O imagine creionată în cuvinte pe pagina R.I.P. Colectiv. O imagine a disperării unor părinți care nu și-au mai auzit niciodată copiii răspunzându-le la telefon…
S-au scurs deja 9 ani de la tragedia care a cutremurat și a îndoliat o țară întreagă. 64 de oameni – copiii cuiva, părinții cuiva, soțul sau soția cuiva, prietenii cuiva, rudele sau colegii cuiva – au murit atunci. Au pierit în flăcările care a înghițit clubul unde ei și alți tineri – în total aproape 400 de suflete – care iubeau muzica au mers la concertul trupei Goodbye to Gravity.
“The day we give in is the day we die”, piesa trupei, a rămas acum ca un prohod al acelei zile.
Alții au scăpat din iad și încă poartă urmele acelei seri de infern – unii pe corp, toți în minte, în inimi…
30 octombrie 2015 este ziua urmată de alte trei zile de doliu național. Este ziua de care toată lumea își aduce aminte, cu tresăriri dramatice, momente de reculegere, depuneri de coroane și evenimente tematice. În rest, tăcere… Regulile sunt în continuare ignorate, spitalele nepregătite…
Pentru atât de mulți însă imaginile sunt vii zilnic. Și pentru atât de mulți, Colectiv încă este o rană deschisă…
Sursa foto: Facebook – R.I.P – Colectiv
Discussion about this post