Marea majoritate a cazurilor în care jurnalişti sunt ucişi rămân nepedepsite în întreaga lume, a denunţat UNESCO într-un raport, cu ocazia Zilei internaţionale de eliminare a impunităţii pentru crime împotriva jurnaliştilor, marcată în fiecare an pe 2 noiembrie, relatează AFP.
“În 2022 şi 2023, un jurnalist a fost ucis la fiecare patru zile, pur şi simplu pentru că şi-a făcut munca esenţială de a căuta adevărul. În majoritatea cazurilor, nimeni nu va fi niciodată responsabil pentru aceste crime”, a declarat directoarea generală a UNESCO, Audrey Azoulay, citată în raport.
Astfel, 85% dintre crimele împotriva jurnaliştilor înregistrate de UNESCO din 2006 sunt considerate nerezolvate, se mai arată în raport.
Având în vedere această „rată a impunităţii” foarte ridicată, UNESCO face apel la state să-şi „intensifice considerabil eforturile”.
În cursul celor doi ani acoperiţi de raportul UNESCO (2022 şi 2023), 162 de jurnalişti au fost ucişi, aproape jumătate dintre aceştia activând în ţări aflate în conflict armat.
În 2022, ţara cu cel mai mare număr de crime a fost Mexic, cu 19 cazuri, urmată de Ucraina, unde a fost înregistrată uciderea a 11 jurnalişti în acel an.
În 2023, „în statul Palestina s-a înregistrat cel mai mare număr de crime: aici au fost ucişi 24 de jurnalişti”, subliniază raportul. Palestina a fost admisă ca membru cu drepturi depline al UNESCO în 2011.
Raportul constată în general o „creştere a numărului de crime (împotriva jurnaliştilor) în ţările aflate în conflict”.
Jurnaliştii locali „au reprezentat 86% din crimele având legătură cu acoperirea conflictelor”, estimează UNESCO.
Organizaţia precizează că „jurnaliştii continuă să fie ucişi în casele lor sau aproape de casele lor, ceea ce le expune familiile la mari riscuri”.
În alte zone geografice, majoritatea jurnaliştilor ucişi s-au ocupat de cazuri de „crimă organizată, corupţie” sau au fost ucişi „în timp ce realizau reportaje despre proteste”, adaugă UNESCO.
Mai mult decât în anii precedenţi, femeile jurnalist au fost victime ale acestor crime în 2022. Astfel, organizaţia ONU a înregistrat zece cazuri în care ziaristele au fost ucise doar în cursul acelui an.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post