Un copil din România uimește o lume întreagă! Este campion internațional la Aritmetică Mentală. Filip-Adrian Rădulescu, elev în clasa a V-a, a reușit o performanță extraordinară la nivel internațional. El și-a învins concurenții la Campionatul Internațional de Aritmetică Mentală, desfășurat în Turcia, acesta fiind cel mai mare premiu la categoria lui. Filip Adrian este copilul ”calculator”, așa cum îi spun chiar colegii, care a învățat să facă socoteli grele contracronometru.
Colegii îi spun lui Filip „calculator”, o recunoaștere a rezultatelor lui extraordinare, care i-au adus o mulțime de premii, dar și titlul de campionul campionilor la aritmetică mentală. Asta pentru că nici nu apuci bine să termini de citit socoteala, sau să pui semnul egal între cifre, și puștiul din Constanța a și rezolvat-o.
La zece ani, Filip are deja o colecție de medalii, cupe și diplome de la toate concursurile la care a participat, de la fiecare întorcându-se acasă cu marele trofeu de campion sau premiul întâi. Unele au fost online, pentru că erau în perioada pandemiei, altele au fost cu prezență fizică, dar live. Sunt două tipuri de concursuri live, unul este cel în care cifrele apar pe ecran, iar altul în care numerele sunt deja scrise, copiii trebuie doar să scrie rezultatul final. La Olimpiada Internațională de Aritmetică Mentală desfășurată la Dubai în 2022, Filip Rădulescu a participat online, în sistem audio-video. A avut 100 de calcule cu unitati și zeci în zece minute. Acolo a luat titlul de campion, atunci a fost peste locul întâi.
„Cel mai greu concurs a fost cel din Turcia de anul trecut deoarece acolo au fost mai multi copii si din Kirghistan, Kazahstan si din mai multe tari si erau si foarte antrenati. Erau cam 10 pe grupa mea„, a spus Adrian Filip Radulescu
La ultimul concurs european, anul trecut, a luat titlul de campionul campionilor, iar în București, în urma cu câteva luni, a luat titlul de campion absolut, cel mai mare premiu, la categoria lui.
„Trofeul pentru care sunt cel mai mandru este acela, cel mai mare de acolo” „l-am obtinut in Bucuresti si nu a fost cum a fost la celelalte concursuri. Ne-a dat o fişă cu calcule pe care trebuia sa o calculam, sa calculam fiecare calcul si dup-aceea sa le scriem acolo si cate puncte aveam la final – stiam ce loc avem”, susține Adrian Filip Rădulescu.
„Înclinația lui către cifre am descoperit-o în jurul vârstei de 5 ani printr-o întrebare pe care el mi-a adresat-o: dacă lui 8 i-l dăm pe 3, fac 11? (Adică din prima a fost cu trecere peste ordin.) I-am spus da, l-am întrebat cum a reușit să facă acest calcul. Are o gândire a lui, un mod al lui personal de a rezolva calculele, chiar și cele pe care le-ați văzut mai devreme și cele de la școală”, susține Adrian Filip Rădulescu.
Copilul-minune din Constanța și-a dezvoltat abilitățile mentale cu un antrenament de calcul japonez, pe soroban. Soroban înseamnă numărătoare sau abac, de care Aritmetica Mentală Japoneză se folosește din plin. În România, doar șase copii au reușit să termine toate modulele Soroban, adică să ajungă la nivelul de expert, ceea ce presupune calcule de sute de milioane și miliarde.
„Metoda de calcul mental japonez este acea metodă care ajută copiii să-și dezvolte abilitățile, abilități care țin de partea cognitivă, dar și de partea emoțională” „atunci când copilul începe să lucreze pe abac, pe soroban și când aplicăm și metoda japoneză” „emisferele cerebrale se conectează între ele”, a afirmat Elena Toma, antrenoarea lui Filip.
„Are memoria vizuală foarte bună; la asta a contribuit foarte mult lucrul pe soroban, pentru că, dacă ați observat, el… n-ai timp să faci calculul. Efectiv memorezi ceea ce vezi, după care, în mintea lui, își face calculele și îți spune rezultatul”, a declarat Roxana Lica, mama lui Filip.
Aritmetica Japoneză și lucrul cu Sorobanul l-au ajutat să-și dezvolte memoria, dar și să folosească timpul în favoarea lui, deoarece în aritmetica mentală totul este contracronometru.
„Este unul dintre copiii-fulger, ca să zic așa. Este un copil care a reușit să asimileze foarte repede informația” „Filip a muncit, a fost extrem de conștient de munca lui, pentru că la fiecare concurs la care a participat, dacă nu se știa stăpân pe sine, nu ar fi intrat în sala de testare”, a mai spus antrenoarea băiatului.
Filip a intrat în clasa a V-a, un început de ciclu gimnazial, și se obișnuiește cu noua situație. La școală nu se chinuie prea mult, deoarece memoria lui fotografică îl ajută să rețină aproape tot din clasă, iar antrenamentul prin metoda japoneză îl desăvârșește. Fără computer, calculator sau telefon mobil: totul este numai în mintea lui. Are însă și alte pasiuni: fotbalul, tenisul sau jocurile pe calculator.
Când va fi mare, Filip ar vrea să devină medic, însă nu i-ar displăcea nici o carieră în informatică și tehnica de calcul.
Discussion about this post