marți, aprilie 22, 2025

Știrile din lumea ta!

Urmărire ca în filme pe D.N.3. Șofer din Murfatlar, prins băut la volan

La data de 2 noiembrie, în jurul orei 04:40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murfatlar au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe D.N.3.

Conducătorul auto nu a oprit la semnal, continuându-și deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

„Autoturismul a fost interceptat pe marginea Canalului Dunăre – Marea Neagră. Șoferul a fost legitimat și identificat, stabilindu-se că are 35 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Constanța.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal