Caz șocant în județul Constanța! Un bărbat a fost găsit înjunghiat pe un teren extravilan din apropierea comunei Aliman. Polițiștii au pornit o anchetă.
„La data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală Băneasa au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat fizic, cu un obiect tăietor – înțepător, pe un teren extravilan din apropierea comunei Aliman”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Persoana în cauză a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea identificării persoanei bănuite de comiterea faptei și luării măsurilor legale ce se impun.
Discussion about this post