Succesul organizaţiilor din România depinde în mare măsură de adaptarea liderilor la cerinţele în permanentă schimbare din piaţa muncii (81%), însă mai mult de jumătate dintre organizaţii (57%) spun că nu sunt pregătite în acest sens, conform rezultatelor Deloitte 2024 Global Human Capital Trends pentru România, date marţi publicităţii.
Principalele bariere care frânează iniţiativele legate de pregătirea liderilor pentru schimbările din piaţa muncii sunt legate de dificultatea de a prioritiza acest subiect, din cauza multiplelor schimbări şi a celorlalte priorităţi ale organizaţiei (37%), de înţelegerea insuficientă a problemei şi a riscurilor şi oportunităţilor pe care le implică (36%) sau de alte constrângeri interne (32%).
Succesul organizaţiilor din România mai depinde de căutarea unor modalităţi mai bune de evaluare a performanţei şi valorii angajaţilor, dincolo de productivitatea tradiţională (77%), mai arată studiul, însă companiile se confruntă cu obstacole precum constrângerile interne (41%), înţelegerea insuficientă a problemei şi a riscurilor şi oportunităţilor asociate (37%) şi lipsa implicării liderilor (32%).
Un alt aspect important pentru succesul organizaţiilor identificat de studiu este regândirea modului de lucru, a locului de desfăşurare a activităţii şi a forţei de muncă, în concordanţă cu evoluţiile tehnologice (67%). Progresul în această direcţie este însă îngreunat de provocări similare – înţelegerea insuficientă a problemei şi a riscurilor şi oportunităţilor asociate (40%), lipsa implicării liderilor (36%) şi constrângerile interne (31%).
Totodată, participanţii la studiu consideră că, pentru succesul unei companii, este foarte important ca imaginaţia şi curiozitatea angajaţilor să ţină pasul cu inovaţia tehnologică (68%). Însă doar 38% dintre participanţi spun că angajatorii lor sunt în stadii avansate de abordare a acestui aspect, iar principala barieră este înţelegerea insuficientă a problemei şi a riscurilor şi oportunităţilor asociate.
Pe termen mediu (următorii trei ani), factorii care vor influenţa cel mai mult succesul organizaţiilor din România sunt încrederea şi transparenţa în relaţia dintre angajaţi şi organizaţie (26%), regândirea modului de lucru, a locului de desfăşurare a activităţii şi a forţei de muncă în concordanţă cu evoluţiile tehnologice (14%) şi impactul pe care interacţiunea cu organizaţia îl are asupra fiecărui om (13%), mai relevă cercetarea.
În plus, 66% dintre organizaţii consideră că este foarte important ca departamentele de resurse umane să treacă de la funcţia operaţională la o abordare interdepartamentală, însă şi în acest caz principala barieră constă în înţelegerea insuficientă a problemei şi a riscurilor şi oportunităţilor asociate (38%).
Raportul Deloitte 2024 Global Human Capital Trends pentru România a fost efectuat în rândul a peste 450 de lideri de business şi de resurse umane din diferite industrii, printre care servicii financiare, produse de consum şi energie şi resurse, din organizaţii de diverse mărimi, inclusiv companii mari, cu până la 10.000 de angajaţi.
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă fiscală şi juridică, consultanţă, consultanţă financiară şi managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500 şi către mii de companii din sectorul privat.
Cu o istorie de peste 175 de ani, Deloitte acoperă peste 150 de ţări şi teritorii. Obiectivul său este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor aproximativ 460.000 de profesionişti la nivel mondial. D
Discussion about this post