În cursul zilei de ieri, Inspectoratul pentru situații de Urgență „DELTA” al Județului Tulcea au participat la un exercițiu atipic, în premieră pentru județul Tulcea și pentru toate forțele și partenerii implicați.
Scenariul a fost unul tipic pentru un incendiu de fond forestier, la marginea localității Greci din județul Tulcea, unde au fost cuprinse și acțiuni de căutare salvare a unor persoane vătămate în incendiu implicate în acțiunea din stingere, dar și pericolul de propagare la obiective economice și locuințe.
Noutatea atât pentru salvatorii tulceni cât și pentru toate forțele implicate a fost folosirea tehnologiei de ultimă generație și implementarea acesteia în misiunile echipelor de salvare.
Astfel, activitățile derulate prin proiectul TREEADS, finanțat de către Comisia Europeană, a avut drept scop de a utiliza tehnologii integrate în prevenția și stingerea incendiilor forestiere. Proiectul are un buget de 22.9 milioane de EUR și are un consorțiu de 47 parteneri din 13 țări europene.
„Acest exercițiu a fost și un bun prilej prin care au putut fi testate și exersate modalitățile de comunicare, cooperare și implementare a obiectivelor comune a autorităților care sunt implicate în astfel de evenimente de amploare, unde siguranța cetățenilor și a mediului înconjurător, organizarea, respectarea procedurilor fiecărei instituții sunt elemente definitorii pentru o misiune îndeplinită cu succes.
Astfel de colaborări între parteneri privați și autorități publice vor continua pentru că doar printr-o bună înțelegere a situațiilor de risc ori de urgență, adoptarea celor mai bune soluții fac, nu de puține ori, diferența între viață și moarte, într-un eveniment izolat și unul de amploare”, transmit reprezentanții ISU Delta.
Discussion about this post