Economia digitală a României poate creşte de patru ori, la 50 de miliarde de euro, până în 2030, a declarat, marţi, la deschiderea GoTech World 2024, secretarul de stat în Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Dumea.
„Calculele pe care le avem ne arată faptul că economia digitală a României, şi aici vorbim de partea de comerţ, fonduri, poate creşte de patru ori în următorii câţiva ani. Până în 2030, estimăm că putem ajunge la o piaţă de 50 de miliarde de euro şi asta ne încurajează şi ne arată că trebuie să investim puternic în tot ceea ce înseamnă competenţe digitale, în tot ceea ce înseamnă adaptarea la piaţă, la dezvoltarea IMM-urilor în această zonă şi în final, dezvoltarea statului, a competenţelor digitale, a funcţionarilor publici, astfel încât să ne ofere serviciile pe care toţi ne ni le dorim. Studiile FMI arată că 40% din sarcinile de lucru pe care le avem acum în viaţa de muncă pot fi automatizate. În acelaşi timp, Google ne spune că 70% din sarcinile de lucru din zona administrativă a Guvernului pot fi automatizate. Asta înseamnă că avem un potenţial imens de a ne îmbunătăţi, dar în acelaşi timp şi de a schimba paradigma, a schimba piaţa forţei de muncă, felul în care arată j oburile în acest moment”, a menţionat oficialul.
Potrivit demnitarului, în ceea ce priveşte numărul de specialişti, România ocupă prima poziţie în Europa şi locul 6 la nivel mondial, raportat la o mie de locuitori.
„Suntem în această perioadă semnificativă a Inteligenţei Artificiale şi acesta este subiectul pe care îl discutăm efectiv la toate evenimentele la care mergem în acest moment, fie că vine vorba de cercetare, de inovare, de orice ţine de ştiinţă sau orice am avea de făcut în zona de antreprenoriat. Totul începe cu AI (…) Partea bună este că România şi companiile româneşti au această oportunitate de a intra în prima linie a acestui progres şi de a se manifesta, de a se bucura de toate oportunităţile pe care tehnologia AI ni le pune la dispoziţie şi trebuie să valorificăm, să ne dăm silinţa să facem tot ceea ce putem să valorificăm acest potenţial imens al tehnologiei. România, dacă nu ştiaţi, este pe locul 1 în Europa atunci când vorbim de numărul de specialişti în zona de IT raportat la mia de locuitori. Suntem chiar peste America din punctul acesta de vedere şi pe locul şase la nivel mondial. Deci, avem tot ce ne trebuie ca să ne dezvoltăm semnificativ în acest moment”, a spus Dumea.
Ediţia din acest an a expo-conferinţei B2B GoTech World reuneşte, la Romexpo, în perioada 12 -13 noiembrie, peste 120 de experţi din industrie şi aproximativ o sută de companii expozante. Reprezentanţii organizatorilor estimează că vor participa în jur de 15.000 de oameni, dintre care aproximativ 7.000 din categoria C-level.
Discussion about this post