Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, Clubul LIONS Balkanica din Constanța a lansat și în acest an o campanie dedicată conștientizării și prevenirii diabetului zaharat. Sub tema „Diabetul zaharat în cursa pentru sănătate!”, evenimentul își propune să sublinieze importanța mișcării fizice și a unui stil de viață sănătos în gestionarea acestei afecțiuni.
În colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Facultatea de Educație Fizică și Sport Constanța, Clubul LIONS Balkanica a organizat astăzi activități sportive, sesiuni de informare și workshopuri în școli și cluburi sportive din județul Constanța. Scopul principal este de a ajunge la un număr cât mai mare de elevi, profesori, părinți și studenți, educându-i cu privire la prevenirea diabetului prin sport și mișcare fizică.
„Obiectivul nostru este ca până la sfârșitul zilei, să informăm și să ajutăm peste 1000 de persoane să conștientizeze impactul diabetului și să adopte măsuri pentru prevenirea acestuia”, a declarat un reprezentant al Clubului LIONS Balkanica.
Evenimentul se bucură de sprijinul instituțiilor locale, iar mulțumirile speciale sunt adresate Domnului Inspector Școlar General Sorin Mihai și Doamnei Inspector Activități Extrascolare Marinela-Natalia Mrejeru, precum și Domnului Decan Ionel Melenco. În plus, contribuția esențială a fost asigurată de către Dr. Dr. Nejla Derviș, specialist în diabet zaharat și nutriție, și Dr. Dr. Miruna Rucăreanu, medic rezident în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice.
„Suntem recunoscători pentru sprijinul acordat de toți cei implicați! Multumim Domnului Inspector Scolar General Sorin Mihai si Doamnei Inspector activitati extrascolare Marinela – Natalia Mrejeru! Multumim Domnului Decan Ionel Melenco! Maxima recunoștința Domnului Inspector sportiv Gabriel Georgescu, liantul si catalizatorul întregii activitati!”, a mai adăugat reprezentantul Clubului LIONS.
Ziua Mondială a Diabetului (WDD) este marcată anual pe 14 noiembrie, pentru a comemora descoperirea insulinei în 1922, un moment crucial în tratamentul diabetului. Campania globală de conștientizare ajunge la o audiență de peste 1 miliard de oameni din întreaga lume, iar în acest an, tema principală este „Starea de bine în viața cu diabet”.
LIONS Clubs International se implică activ în această luptă prin educație și campanii de sprijin pentru persoanele afectate de diabet, cu ajutorul Fundației Lions Clubs International Foundation.
Mai multe informații despre campania globală și resursele disponibile pot fi găsite pe site-ul oficial: World Diabetes Day și Lions Clubs International – Diabetes.
Discussion about this post